Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918

Subiectul ales spre a fi tratat, dedicat contribuției factorului bisericesc la realizarea Marii Uniri, se justifică cu prisosință pentru ceea ce a reprezentat unirea din 1918 pentru istoria noastră ca națiune și pentru viitorul nostru ca stat național. Am dorit ca prin demersul meu anumite aspecte ale acestui subiect să fie analizate, clarificate și prezentate într-o formă care să întregească cunoașterea rolului jucat de Biserica Română - Ortodoxă și Greco-Catolică – la marele act național din 1 Decembrie 1918.   [...] Anul 1918 a reprezentat în istoria poporului nostru anul marilor sale realizări pe tărâm național, încununarea victorioasă a unui lung șir de așteptări și de renunțări, de lupte și de sacrificii pentru un crez, pentru un ideal: desăvârșirea statului național unitar. [...] Hotărârile de unire din 1918 au fost luate în cadrul unor organisme larg reprezentative, constituite pe baze general-democratice. Aceasta a dat acestor hotărâri un caracter cvasi-plebiscitar. Înfăptuitorul Mării Uniri din 1918 a fost poporul român, în întregimea sa. Vasile Goldiș, unul dintre militanții pentru unificarea statală deplină, afirmă: „România Mare nu este creația partidelor politice sau a armatei, ci a evoluției istorice, ce nu poate fi oprită de nici o forță umană”. Iar Nicolae Iorga, cu inegalabilă sa forță de pătrundere, a apreciat că cele două mari etape, în care poporul român și-a realizat și și-a desăvârșit unitatea - 1859 și 1918 - au marcat „consacrarea în domeniul realității a unei stări de conștiință care a existat întotdeauna, de la originea însăși a neamului nostru”.   În primul capitol al lucrării („Biserica Ortodoxă și romanitatea. Considerații generale”) am căutat să evidențiez diverse opinii privind raportul dintre Biserica Ortodoxă și poporul român. Am arătat că Biserica Ortodoxă din România este o Biserică indigenă, cu genea­logia și caracterul ei consacrat de o tradiție specifică. [...] Capitolul al II-lea al lucrării („Contribuția Bisericii din provinciile istorice românești aflate sub stăpânire străină la promovarea ideii naționale, până la 1914”) prezintă lupta Bisericilor românești din Transilvania (Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică), din Basarabia (Biserica Ortodoxă) și din Bucovina (Biserica Ortodoxă). [...] În capitolul al III-lea, intitulat „Biserica în slujba ideii naționale în anii primului război mondial (1914-1918)”, este prezentată contribuția Bisericii și a slujitorilor ei din Vechiul Regat pe câmpul de luptă și în serviciul sanitar al armatei române, suferințele îndurate de preoți și slujitori ai Bisericii pe teritoriul vremelnic ocupat (uciși, deportați, arestați, închiși, maltratați, refugiați, etc.), jaful militarilor puterilor ocupante asupra bunurilor și odoarelor bisericești, ajutorul acordat populației de serviciul religios al armatei, etc. Totodată este prezentată situația Bisericii românești și a slujitorilor ei în Transilvania și Banat, în Basarabia și Bucovina, suferințele îndurate, dar și amplificarea sentimentului național în rândul românilor și organizarea luptei pentru unitate națională. Evenimentelor din anul 1918, care au dus la realiza­rea Marii Uniri, le este rezervat capitolul al IV-lea, înti­tulat „Biserica și Marea Unire din 1918”. Sunt prezentate condițiile interne din fiecare provincie istorică românească în care s-au luat hotărârile de unire, rolul Bisericii și al clerului în unire, implicarea lui în evenimentele din martie 1918 din Basarabia, din noiembrie din Bucovina și din decembrie din Transilvania. De asemenea este analizat cadrul internațional complex în care s-au luat hotărârile de unire de la Chișinău, Cernăuți și Alba-Iulia. Ultimul capitol („Unificarea bisericească – factor de întărire a unității politice a statului român”) analizează evenimentele legate de stabilirea unei organizări unitare a Bisericii Ortodoxe în România după Unire, întrucât fiecare provincie istorică unită cu Țara avea propria ei organizare bisericească.[...]   Pentru realizarea lucrării am cercetat documente aflate în Arhiva Cancelariei Sfântului Sinod din București, Arhiva Mitropoliei greco-catolice de la Blaj, Arhiva Episcopiei ortodoxe române din Arad, Arhiva Mitropoliei Banatului (Episcopia Caransebeșului), Fondul Inspecto­râtului Clerului Militar aflat în Arhivele Militare Române din Pitești. De asemenea, am folosit numeroase culegeri de documente [...]. De asemenea am cercetat o serie de publicații [...], precum și lucrări cu caracter general sau special semnate de Alexandru Boldur, Ion Bria, Petre Cazacu, Nicolae Ciachir, V. Curticăpeanu, Ștefan Pascu, Onisifor Ghibu, Vasile Goldiș, Nicolae Iorga, Ioan Lupaș, Nestor Vornicescu, Ion Nistor, Mircea Păcurariu, Zenovie Pâclișanu, T.V. Păcățian, Antonie Plămădeală, Daniel Prodan, Maria Someșan, Dumitru Stăniloae și alții. De asemenea, pe parcursul acestei teze am folosit lucrările unor teologi și istorici ai Bisericii Ortodoxe Române și ai Bisericii Greco-Catolice, precum: Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Pr. Dr. Ioan Lupaș, Ioan Moraru, Pr. Zenovie Pâclișanu, Maria Someșan [...]. - Autorul