„Îmbrățișarea, prin credința contemplativă, a bucuriei vieții viitoare dăruiește o mare fericire, iar țelul viețuirii pământești devine mai limpede. Toată această existență plină de osteneală devine mai ușor de îndurat întru răbdare, întru nădejdea că e aproape sfârșitul, când răsplătirile răbdării ne vor face nu numai să uităm aceste necazuri, ci chiar să ne pară rău că nu am suferit mai mult. În mijlocul tuturor nefericirilor și nestatorniciilor vieții, nu e lesne să filosofezi asupra lucrurilor cerești, însă în acele răgazuri care sunt date de încercările caii vieții, este de trebuință să vorbim despre cele cerești și să cerem stăruitor dobândirea fericirii întru Împărăția lui Dumnezeu”.
