Aproape de sufletul animalelor

Aproape de sufletul animalelor. O sinteză de psihologie animală și etologie   Prin ce oamenii, din vremuri străvechi, țin la curtea sau în apartamentul lor cîte un animal, o pisică sau un cîine, iau atîtea măsuri drastice ca alte animale, cum sînt șoarecii sau șobolanii, să nu-i paraziteze, dovedește că au fost și sînt legați de natură, de "sufletul" animalelor. Probează același lucru și cei care fac demersuri importante ca animalele să fie pescuite și vînate în natură, unde unii o fac chiar violînd legi și reguli de păstrare a unui echilibru om - natură, ca braconieri sau ca persoane "sus" puse, cu intenția de a le sacrifica și de a dispune de "sufletele" sau psihicul lor, precum de cel al oamenilor. în aceste condiții, este regretabil ca responsabilii în crearea de specialiști în domeniul psihologiei umane, cei care lucrează cu oamenii, în servicii școlare sau publice, să dovedească ignoranța față de "sufletele" sau psihicul animalelor, să nu facă din ele o punte de încercare a veridicității legilor generale de funcționare a psihicului. O vor putea face doar cumpărînd și citind acest volum.   Problema "sufletului" animalelor este în cea mai mare parte una de conștiință, de atitudine a omului față de semeni, față de cei apropiați, de rang social superior sau inferior, față de întreaga natură care ne înconjoară, unde omul se distinge prin cunoștințele sale, prin relațiile sale afective, ca și prin punctul de vedere pe care-l impune. în fața naturii, a "sufletului" animalelor, între timp omul s-a distins ca un distrugător, o ființă fără suflet. Din rațiuni umanitare, acest om se vrea acum un aliat cu natura, un protector al animalelor, încearcă instituțional să reclădească echilibrul om - natură, să cultive frumusețile ei. Cartea Aproape de "sufletul" animalelor sintetizează în acest sens o experiență instituțională reușită, perioada de înflorire a Acvariului și Delfinariului constănțean. Psihicul animal a devenit obiect de cunoaștere științifică atunci cînd a putut fi descris în termenii de instinct și inteligență, cu deosebire, după apariția psihologiei animale și a etologiei, ca discipline științifice de sine stătătoare. Din acel moment s-a putut clarifica faptul că activitatea de reflectare, pentru a deveni posibilă, are nevoie să se raporteze la unele "constante reactive", de valorificare pe această cale a unei experiențe filogenetice, sintetizată în categoria de instinct. Mai este necesar a se face față dinamicii problematice tot mai vii și mai complexe a obiectului de reflectat sintetizată în categoria conceptuală de inteligență. Din cuprins: • Psihic animal - există oare? • Incursiune în trecut; • Din viscere prelungire; • Fatalitatea reactivității instinctive; • Sclipirea inteligenței; • în interiorul "sufletului" animalelor.