Arazia, cel de-al treilea roman al Arei Septilici pe care l-am citit (după Dublul și O sută de zile până la o mie de ani), complet diferit ca formula față de precedentele, mă îndeamnă să o văd pe autoare ocolind pe departe pericolul manierizării. Ea vizează, însă, și de această dată, experimentul, asunnându-și, desigur, niște riscuri, pe care le depășește dezvoltând, în interiorul unui monolog de o poetică existențială aparte, o poveste despre boală, tristețe, dezamăgiri, alienări și toate cele ale vieții omului postmodern, ca fruct ciudat (vezi titlul) al unei epoci revolute aflate în proximitatea apocalipsei. - Radu Aldulescu Inclasabil ca orice experiment radical, romanul Arei Septilici este, pe de o parte, o ducere până la consecințele ultime a teoriei franceze a textului care se auto-produce și se auto-reproduce aproape în absența autorului; și, pe de altă parte, îșși are originile în poetica surrealistă a dicteului automat ca metoda ideală de forare în straturile psihismelor abisale. Ce rezultă din acest hibrid straniu și curajos e un text turbionar și aluvionar, adunând în matca lui despletită toate materiile existenței, o balbuție enormă și autohipnotică, pentru care absolut nimic de pe lumea nu e extraliterar. Arazia e un obiect literar bizar—și indefinibil — și atracțios ca orice erezie. - Radu Vancu
