Ileana Urcan e o retrogradă, în sensul pe care genialul Nicolás Gómez Dávila îl dă cuvântului, adică de dezavuare a unui prezent găunos în favoarea unui timp revolut, care a avut măreția lui.
Evident că ea preferă, de departe, un timp al noimelor, iar nu prezentul fad, desubstanțializat, în care comunicarea autentică e imposibilă, deoarece acum se alunecă pe inexistente ori mincinoase cărări online, cărând grămezi de cuvinte ofilite, murdare, bune de șters talpa încălțămintei pe ele. Ileana Urcan continuă să depene inspirat fire epice, baladești, într-o țesătură fină, cu virtuți picturale și sonorități savante, într-un dialog neîntrerupt cu trecutul personal, dar și cu cel cultural deopotrivă. - Mircea Petean
Arborele fără umbră
