Argonauții and vikingii. "Popoarele Marii" și spațiul traco-geto-dac
A trăi sau nu înconjurat de ciudățenii, iată o proble-mă a fiecăruia, legată de un al șaselea simț, pe care unii, spre lumînarea și bucuria lor, îl posedă, iar alții nu - sau nu și-l cunosc. Poeții sunt marii bănuiți de a fi favorizații acestui al șaselea și cel mai ascuțit simț, pentru că tocmai asta fac: atrag atenția asupra lucrurilor unde percepem miracolul.
Însă, nu toți poeții scriu versuri, ceea ce nu prea se știe de către unii oameni, dar cu toții comunică descoperirile lor, cu sinceră, copilărească deschidere, cu glas inspirat. Un asemenea poet, simțitor la miracole, gata să arate locul unde a rămas pecetea acestora și temeiul lor este domnul Silviu N. Dragomir, neobosit călător pe drumurile țării, iubitor de istorie și iscoditor de adevăruri ascunse, nebănuite, uitate și câteodată, respinse, dacă nu chiar puse sub semnul îndoielii de către istorici. Similitudinea dintre cavalerul trac, sculptat în secolul trei și găsit în tezaurul de la Constanța, și Sfântul Gheorghe (v. Istorii neelucidate), așa cum e zugrăvit la Voroneț, a fost remarc,ată de istorici, dar ei s-au mărginit să afirme că există sfinți cărora li se suprapune umbra zeilor păgâni. Forand mai adânc, Silviu N. Dragomir s-a întrebat de ce anume s-a oprit voievodul moldovean asupra acestui sfânt, spre a-l alege protectorul țării Moldovei - și lansează argumente...
Bisericile rupestre din Buzău sunt puse în legătură directă cu peșterile-temple ale geto-dacilor: "după cum o dovedesc schitul peșterii din Nămăiești (de lângă Câmpulung), schitul Negru-Vodă, din Dâmbovița, schitul Pahomie, din Vâlcea, mănăstirea Polovragi, din Goij, schitul Topolnița, din Mehedinți, mănăstirile Turnu și Stânișoara, din Vâlcea, biserica Aluniș, din munții Buzăului". Iar dacă vestigiile rupestre au fost folosite până în zilele noastre (v. Drăculea), atunci până unde le putem căuta în adâncul timpului?
A ispiti adevărul ascuns în basme nu prea mai e la îndemâna semenilor de azi, aflați în vitrege raporturi cu natura și cotropiți de vâltoarea anilor trăiți. Autorul își amintește cu acuitate de "credința din Harja străbunicilor, prin care se păstra obiceiul, că, înainte de a tăia un pom sau un copac, sătenii să se închine și să-i ceară voie arborelui să-l taie"... [Predoslovie] - Barbu Cioculescu
