Arhimandritul Iuliu Scriban si Oastea Domnului

Eu nu sunt în Oaste, pentru că timpul nu-mi îngăduie să mă ocup în chip osebit cu această minunată lucrare. Dar sunt un prieten al Oastei Domnului. Cu toată inima sunt pentru ea. Ca preot și profesor, simt că e de datoria mea să folosesc mijloacele care au răsărit pe pământul românesc pentru înviorarea credinței străbune. De aceea ajut mișcarea. Și voi sluji-o totdeauna. Un om totdeauna trebuie să-și dea îndreptările faptei lui. Oastea lucrează în mijlocul obștii pentru obște. Trebuie să se înfățișeze totdeauna curată înaintea acesteia și nu trebuie să lase că măcar o fărâmă de îndoială să se strecoare împotriva ei. Pentru aceasta nu trebuie să tacă împotrivă nici unei lovituri. Trebuie să se apere. Când fața ei este atât de luminoasă, când inima îi este atât de curată, poate fi lucrul acesta atât de greu? (...) Deoarece lucrurile stau așa, eu încă de mult am simțit nevoia unei slujbe noi în sânul Oștii. Până încă nu răsăriseră atâtea mârâieli împotriva ei, mi-am zis că trebuie să alcătuim o tabără care să aibă numai această grijă. Cum stau grănicerii la hotar și păzesc și îndată sunt cu arma gata la apărare împotriva încălcării și a repezi pe cel ce vrea să încalce granița, așa trebuie să fie niște grăniceri ai Oștii, care să-i scuture fără întârziere pe toți cei ce vin să împroaște cu otrăvurile lor împotriva ei. (...) Este în folosul Oștii ca să lucreze în felul acesta. - Arhimandritul I. Scriban Fragment din cartea "Arhimandritul Iuliu Scriban și Oastea Domnului" "CU OCHII LA OAMENI ȘI ÎNTRE EI! - Chemarea preotului azi mai mult ca oricând -   Văzând cele ce se petrec zi de zi în poporul nostru, în toate părțile țării, cum trimișii unui duh vrăjmaș atacă, de la om [la] om, pe cei mai slabi de înger sau goi în suflet sau... plini de deșertăciune și dornici de a se face judecători asupra unor lucruri pe care nu le pricep, Preacuviosul Arhimandrit Scriban scrie în «Pastorul Ortodox» (foaia bisericească a județului Ilfov) un articol sub titlul de mai sus, asupra căruia atragem toată luarea aminte preoțimii noastre ca asupra unui cuvânt prealuminat și bun îndrumător. Iată ce scrie învățatul Arhimandrit: „Astăzi oamenii se pot mișca mult mai iute ca altădată și gândurile se strecoară printre ei cu o iuțeală nemaiauzită. Odată auzi ca cutare părere a intrat în capul lumii și nu știi cum de a pătruns. Deoarece oamenii însă se pot vedea unul cu altul mult mai ușor, deoarece se pot lega între ei apropieri cum nici nu se puteau bănui odată, deoarece foaia tipărită duce gândurile cât de departe, înseamnă că oamenii își pot împărtăși părerile cu o iuțeală negândită. Starea aceasta are mare răsfrângere asupra mersului credinței noastre. De unde această credință stătea odată nevătămată în sufletele oamenilor, oricât de neînțeleasă și neîntrebată era ea, azi găsești între oameni păreri care se încuibează foarte ușor și prind rădăcini între ei. Oamenii se întâlnesc cu cine nu te gândești, care le poate vârî în cap gânduri abătute de la credința noastră, ori pot fi căutați de străini care umblă după părtași pentru credințele lor. Oamenii sunt amenințați a cădea pe mâna unor învățători care se strecoară și fură sufletele. Nici satele nu mai sunt azi aparate de această primejdie."