Aristocratia. Scurta istorie de la origini pana in prezent

William Doyle vorbește, în acest captivant eseu, despre apariția în Antichitate a ideii de aristocrație, despre evoluția ei în epoca medievală și despre descompunerea acestei clase sociale în ultimele două veacuri. Miturile pe care aristocrații au căutat întotdeauna să le cultive sunt contestate cu argumente solide, dezvăluindu-se în același timp adevăratele surse ale durabilei lor puteri. Concepția și comportamentul acestora au exercitat asupra societății o influență remarcabilă, care, uneori, a îmbrăcat forme surprinzătoare. Dar poate cea mai surprinzătoare a fost dispariția, pe durata ultimelor două sute de ani, a secularei hegemonii nobiliare. Autorul acestei scurte istorii încearcă să explice de ce s-a întâmplat acest lucru și mai ales ce anume a supraviețuit din aristocrație până în zilele noastre.     Fragment din volumul "Aristocrația. Scurtă istorie de la origini până în prezent" de William Doyle:       „Domnia aristocraților, oricât de solidă, nu a trecut niciodată necontestată. Începuturile Romei republicane au fost marcate de încercările hotărâte și, în final, reușite ale plebeilor de a pune capăt monopolului patricienilor asupra puterii. Apoi, în anul 73 î.H., gladiatorul Spartacus a condus o răscoală a sclavilor care a amenințat pentru scurtă vreme întreaga structură socială a republicii romane, până când armata lui de sclavi a fost înfrântă de o forță militară copleșitoare. Aceasta a fost soarta celor mai multe rebeliuni populare de-a lungul istoriei, dar, înainte de înfrîngerea lor finală, rebelii s-au răzbunat adesea în mod crunt pe stăpânii lor. Sălbăticia revoltei țărănești din Franța de la 1358 a dat un nume de temut oricărei răzmerițe ulterioare: jacqueria. Revolta țăranilor englezi de la 1381 a fost mult mai puțin sîngeroasă, dar rebelii au mărșăluit sub lozinca de rău augur:     Cînd Adam sapă Eva torcea,     Gentlemanul cine era?     Amintirea ei a îngrozit secole întregi clasele dominante. În Germania, „Războiul țărănesc" care a cuprins multe principate între 1524 și 1526 a avut același efect, Și pe drept cuvânt. Multe dintre cele mai presante nemulțumiri ale rebelilor erau legate de impozitele pretinse de proprietarii de pământ, iar multe proprietăți nobiliare au fost distruse. Dar chiar și acesta a pălit în comparație cu ultima frază a mării revolte a lui Pugaciov de la 1774 din Rusia. Inspirați de exemplul cazacilor, care se împotriveau autorității centrale, șerbii de pe Volga i-au atacat violent pe nobilii care, în deceniile precedente, își sporiseră puterea și crescuseră impozitele. Îndemnați de Pugaciov să-și masacreze stăpânii și să pună mâna pe proprietățile lor, țăranii răzvrătiți au spânzurat mii de nobili și le-au devastat proprietățile. Alte mii au fugit de groază. Un răzvrătit i-a spus unui tânăr nobil capturat: „Timpul vostru a trecut." Va mai trece un secol și jumătate pînă când trupele regulate aveau să restabilească ordinea. Represaliile care au urmat au fost și mai cumplite. Zece ani mai târziu, povestea s-a repetat țăranii din Transilvania au omorât 3000 de nobili. Lucrurile s-au schimbat abia la sfârșitul acelui deceniu, în Franța. Foarte puțini nobili au fost uciși, deși mulți au fost îngroziți, în revoltele țărănești care au cuprins provinciile franceze în primăvară și vara lui 1789. Însă instrumentele și simbolurile puterii nobilare, fortificații, porumbare și chiar giruete heraldice, au fost în mod sistematic vizate și, de data aceasra, n-a existat nicio armata, ba chiar niciun guvern care să conducă o armată pentru a reprima revoltele. În schimb, nou-constituită Adunare Națională a ales să-i potolească pe răzvrătiți decretând abolirea a ceea ce ei numeau feudalism — toate drepturile și impozitele datorate proprietarilor de pământ, moștenire din Evul Mediu. Astfel a început un șir de evenimente care, în mai puțin de un an, aveau să culmineze cu decretarea abolirii nobilimii înseși de către Adunarea Națională. Țăranii francezi răzvrătiți în 1789 nu ceruseră însă acest lucru. Nici majoritatea participanților la revoltele izbucnite mai înainte în alte părți. Nici chiar rebelii care îi măcelăriseră pe nobili nu întrezăriseră posibilitatea unei lumi fără stăpîni. Ce i-a înfuriat nu era autoritatea proprietarilor de pământ ca atare, ci folosirea ei abuzivă; i-au înfuriat nobilii care nu se purtau cum ar fi trebuit, care percepeau rente exorbitante, care schimbau natura impozitelor, care emiteau pretenții noi, neobișnuite, care le încredințau unor mijlocitori profitori toată autoritatea, care își neglijau îndatorirea de a avea grijă de arendașii, vasalii sau șerbii lor."