„O combinație de pop culture și literatura SF clasică. O poveste palpitantă despre maturizare.”- Entertainment Weekly Evadarea e necesară, își tot spune Zack Lightman, care a visat dintotdeauna cu ochii deschiși ca să alunge monotonia din viața reală. Și nu e periculoasă, crede el, pentru că gamerii adolescenți nu trebuie să salveze universul... Dar într-o zi eroul nostru da cu ochii de o farfurie zburătoare... Mai mult: ciudata apariție e din jocul video pe care-l joacă în fiecare seară, apărând Pământul de invadatori extratereștri. Și nu, Zack n-a luat-o razna. Armada subminează convențiile din SF, surprinzând la fiecare pagină cu o poveste despre maturizare și invazie extraterestră așa cum nu ați mai citit. „A doua carte a lui Ernest Cline este extraordinară. Fani ai romanului Ready Player One, e timpul să vă bucurați!” - Huffington Post Fragment din romanul "Armada" de Ernest Cline: “După aceea mi-am amintit însă una dintre imaginile finale din filmul de informare ADT: cea cu armada europănă - un inel masiv și letal de nave de război care încercuia satelitul înghețat, toate îndreptate spre Pământ. Dronele pe care le pierduserăm în Palatul de Cleștar n-ar fi avut nicio importanță. Același lucru se putea spune despre toate dronele de aici sau despre cele stocate pe Pământ. Tata m-a văzut zăbovind în hangar și s-a întors să mă cheme. - Ți s-a-ntâmplat ceva, Zack? Am râs față de absurditatea întrebării sale. - Dacă mi s-a-ntâmplat ceva? am repetat. Nu știu, stai să mă gândesc... - Trebuie să mergem, locotenente, a rostit el. Nu avem mult timp. Nu m-am clintit. Tata a așteptat. M-am întors și i-am examinat fata, apoi l-am întrebat lucrul pe care trebuia să-l întreb: - Cât de rău vom fi depășiți numeric? Vreau să spun... după ce va sosi întreaga armadă. - Atât de rău, încât nici măcar nu merită să ne gândim la asta, a replicat el imediat, fără să facă măcar o pauză pentru a se gândi la răspuns. Iar lipsa de îngrijorare din tonul lui m-a iritat din nou teribil. - Atunci de ce dracu' m-ai adus aici? am întrebat. Ca să putem avea o scurtă întâlnire tata-fiu înainte ca amândoi să murim în mod oribil? Am arătat cu degetul mare spre navetă. Dacă suntem sortiți pieirii, spune-mi-o direct, acum. Dacă așa va fi, prefer să mă-ntorc cu chestia aia acasă și să mor alături de mamă. Ea este complet singură acum, îți dai seama? M-a privit de parcă tocmai îl înjunghiasem și am simțit un fior de regret... totuși combinat cu un sentiment pervers de satisfacție. Mă simțeam bine să-i rănesc sentimentele - era răsplată pentru felul cum opțiunile lui le afectaseră irevocabil pe ale mele. Tata a avut nevoie de câteva clipe pentru a-mi răspunde. Când a făcut-o, tonul vocii i se înăsprise. - Nu eu te-am „adus" aici, locotenente. Te-ai înrolat voluntar în Alianța Defensivă Terestră. Acum nu mai poți să fugi acasă doar pentru că te-ai speriat. Crede-mă!"
