Cartea Armandia. Tărâmul din reflexia apei PDF

Cartea noastră e despre un neam de luptători curajoși, care cu mulți ani înainte să se nască străbunii noștri, locuiau în inima pădurilor din Armandia. În acele vremuri îndepărtate, pădurile erau fără început și fără capăt, neatinse de piciorul și securea oamenilor. Stejarii din codri erau falnici și viguroși, iar trunchiurile lor abia de puteau fi cuprinse de zece oameni. Crengile stejarilor erau cât trunchiurile copacilor mari din zilele noastre! Iar rădăcinile arătau ca niște șerpi uriași încolăciți între bolovani și pietre. Unele rădăcini erau băgate în adâncurile pământului, altele se întindeau pe suprafața lui, împletindu-se și amestecându-se cu rădăcinile copacilor vecini, în așa fel încât era greu să-ți dai seama cărui copac îi aparțin. Copacii din codru erau îmbrăcați cu liane. Ramurile lianelor creșteau lipite de trunchiuri sau atârnau peste crengi ca niște mantale uriașe pentru giganții verzi. Atât de bătrâni erau stejarii din poveste! Nimeni nu putea fi mai bătrân decât ei, doar cerul și pământul erau mai străvechi decât pădurile din povestea noastră.   În timpurile acelea îndepărtate, străjerii locuiau pe muntele Stâncenar, situat în partea de miazăzi a regatului Armandia. Muntele era izolat de restul regatului datorită reliefului său stâncos și anevoios de urcat. Ca să ajungi în Straja, trebuia să străbați una dintre cele trei trecători aflate la hotarele de jos ale muntelui sau să urci cele zece praguri ale Cascadelor, care nu erau ușor de urcat. Chiar și așa, numărul celor care reușeau să ajungă în așezarea străjerilor era mic de tot, deoarece era aproape cu neputință să străbați pădurile lor neumblate fără călăuză, fără îndrumători încercați. Mulți străini care s-au aventurat pe meleagurile cățărătorilor au pierit. Nimeni n-a mai auzit de cei rătăciți în pădurile străjerilor. Atât de greu și anevoios era drumul spre așezarea lor! - Veronica Văcăraș