Cartea Armata e cu noi! PDF

Întreg ultimul an al acestui deceniu fusese unul zbuciumat, iar semnele din care rezultă că viitorul lumii se întreptă într-o altă direcție decât cea prognozată până în acel moment apărură cu destulă vreme înainte. Întrebările ridicate nu-și găseau răspunsurile, astfel încât chiar și cei mai avizați dintre specialiștii în prognoză au fost luați prin surprindere. România anului 1989 se mulțumea să tropăie mărunt în frig la cozile înșiruite pe câte patru rânduri adunate în fața magazinelor goale, unde produsele de bază se achiziționau atât cotră cost, cât și în baza unor cartonașe care, conform politicilor alimentației raționale, trebuia să asigure subzistența populației și unde se manifestă singura opoziție a locuitorilor săi împotriva dictaturii prin cea mai la îndemână unealtă posibilă: umorul. La acel moment, până și Vestul afirmă în gura mare că mămăliga românească nu va exploda niciodată. Uitau că totul are o limită. Uitau că oamenii aceștia au fost treptat împinși cu spatele la zid, iar peretele lângă care s-au trezit îngrămădiți fără discriminare era mult prea înalt pentru a fi sărit. Românii se mișcau și ei. Mai timid, după revoltele din Valea Jiului și Brașov, înăbușite dur, dar se mișcau. Mămăliga românească, așezată de cineva pe focul istoriei, începuse să bolborosească și era gata să explodeze. Fragment din "Armată e cu noi!" de Ernest Grosz "Pornește printre rânduri, privindu-ne din cap până-n picioare. Ochii săi negri nu stau o clipă în loc, atenți la cel mai mic detaliu. îl ajută și ziva ce începe sfioasa să-și arate obrazul subțire. Sunt câțiva nori albi, fantastic vârstați pe burtă cu dungi rozalii. Un superb soare de sfârșit de octombrie își aruncă timid săgețile peste noi crescând în sufletul meu un nou sentiment: am reușit să depășesc o primă perioadă din ceea ce se ce cheamă stagiu militar. Parcă nu mai este atât de mult din A.M.R. îmi aranjez pistolul mitralieră și-i simt patul din lemn lustruit și rece. Acolo însă unde țin mână începe să se încălzească și-l strâng mai vârtos. Căpitanul trece și prin fața mea, îmi aranjează gulerul la veston și trece baioneta puțin mai într-o parte. Este mulțumit. Câțiva pași mai încolo însă explodează: — Fir-ar să fie, Persa, vrei să fac instrucție cu tine separat? ăștia-s bocanci lustruiți, soldat? Nu v-am învățat să dați cu cremă de la toc spre bombeu? Dacă mă uit la pantalonii tăi sigur voi descoperi că ți-ai tras papucii pe ei! Pe un bărbat adevărat îl recunoști după felul în care își îngrijește încălțămintea: dacă are și tocurile curate, lustruite, poți să ai încredere în el: nu va lăsa nimic la voia întâmplării, Dacă însă îți prezintă niște pantofi în care doar botul strălucește, atunci mai bine te lipsești de serviciile lui: este o persoană superficială și te va lăsa balta când ți-e lumea mai dragă. Persa, în acest moment, marș la dormitor, și mi-te-ntorci cu bocancii lustruiți luna pe toate părțile, altfel te trimit la G.A.Z. acolo unde ți-e locul, nu în învoire! "