Arsa de vie

Arsă de vie a fost tradusă în zeci de limbi și publicată în milioane de exemplare în întreaga lume.   Născută într-un sat din Cisiordania, Souad află repede că, în lumea tradițională în care trăiește ea, să fii fată este un blestem. Băieții merg la școală, fetele nu. O fată trebuie doar să muncească și să-și facă rugăciunile. Dacă iese cîtuși de puțin din cuvîntul tatălui, va fi bătută fără milă. O fată e mai puțin importantă decît un animal: dacă o familie are deja destule fete, cele care sînt în plus pot fi omorîte la naștere... La șaptesprezece ani, Souad se îndrăgostește de un bărbat despre care nu știe mai nimic, dar care ar putea fi eroul ce o va elibera din robia tatălui ei. Visînd la iubire și căsătorie într-o societate unde bărbații au toate drepturile, iar femeile doar îndatoriri, ea se îndreaptă fără să-și dea seama spre catastrofă. Pentru că rămîne însărcinată și își dezonorează astfel familia, cumnatul ei primește sarcina de a o pedepsi dîndu-i foc. Salvată de colaboratoarea unei fundații umanitare, Souad ajunge în Franța, unde începe o nouă viață și unde își va face cunoscută povestea cutremurătoare.   „Cu ani în urmă am întîlnit fete care veneau de departe, ca și mine. Sînt ținute ascunse. O tînără care nu mai avea picioare, agresată de doi vecini care au legat-o și au aruncat-o sub tren. O alta pe care tatăl și fratele ei au vrut să o ucidă cu lovituri de cuțit și pe care au aruncat-o într-o pubelă. O alta pe care mama și frații ei au aruncat-o pe fereastră: este paralizată. Și celelalte despre care nu se vorbește, care au fost găsite prea tîrziu, moarte. Cele care au reușit să fugă, dar au fost prinse în străinătate: sînt moarte. Cele care au putut scăpa la timp  și se ascund, cu sau fără copii, virgine sau mame. N-am întîlnit o femeie arsă ca mine – nu au supraviețuit. Iar eu mă ascund și acum, nu-mi pot spune numele, nu-mi pot arăta chipul. Nu pot decît să vorbesc – este singura armă pe care o am.” Traducere de Oana Cătălina Popescu Fragment din carte: "Mamă ia un voal și-l pune pe capul surorii mele, iar el vine ca un prinț, frumos îmbrăcat. Se apropie de ea. Noură stă tot cu mâinile puse cuminte pe genunchi, cu capul plecat sub voal, ca să-și arate buna educație. Se consideră că acest moment reprezintă esențialul vieții surorii mele. O privesc ca toți ceilalți și o invidiez. Totdeauna am invidiat-o că e mai mare, că o însoțește pe mama peste tot, în timp ce eu trudesc la grajd cu Kainat. O invidiez că părăsește prima aceasta casă. Fiecare fată ar vrea să fie în locul miresei în acea zi, într-o frumoasă rochie albă și acoperită de aur. E atât de frumoasă! Noură nu este încălțată, asta e singura mea dezamăgire. Să fii desculță, pentru mine, este o adevărată mizerie. Când mergeam la piață, vedeam pe strada femei cu pantofi în picioare. Poate pentru că bărbații poartă întotdeauna pantofi, încălțămintea este pentru mine simbolul libertății. Să merg fără ca pietricelele și spinii să-mi găurească pielea... Noură e în picioarele goale, iar Hussein are niște pantofi foarte frumoși, văcsuiți, care mă fascinează. " Născută înt-un sat din Cisiordania, viața lui Souad va purta amprenta unei lumi condusă de către bărbați, o lume în care femeia nu este valorificată mai mult decât o oaie iar violența domestică, care îmbracă cele mai crude forme, face parte din rutină zilnică. Cartea rezultată din colaborarea lui Souad cu europeanca Marie Therese Cuny reușește să trezească în cititor indignare, repulsie și conștientizarea unui stil de viață pe care noi, femeile occidentale, nici nu reușim să-l ni-l imaginăm în toate formele pe are le ar putea îmbrăca. Chinul real al tinerei Souad începe în momentul în care se îndrăgostește de un vecin, rămâne însărcinată și dusă în eroare de promisiunile lui pentru o viitoare nuntă, păstrează sarcina. Tânărul, beneficiind de aprobarea societății și protecția familiei, refuză o căsătorie cu Souad având ca motiv principal faptul că fata nu era ”neatinsă”. Din acest punct al existenței sale, opțiunile tinerei cisiordaniene se restrâng îngrijorător. Această oscilează între sinucidere și fuga de acasă însă familia va afla de sarcina ei ilegitimă chiar înainte de a recurge Souad la vreun gest. Astfel că, pentru a nu periclita imaginea familiei, părinții săi vor pune la cale un plan prin care aceasta să fie ucisă de către soțul surorii sale mai mari, într-un moment în care nimeni să nu se afle prin preajmă. Revoltat de faptul că Souad a încălcat legi puternice religioase și sociale, cumnatul său decide să o ardă de vie pentru a o pedepsi și a spăla, implicit, imaginea familiei din care și el făcea parte. Șouad, deși cu arsuri pe o suprafață de peste 70% din corp, reușește să supraviețuiască și să ducă sarcina la termen. Cazul ei va fi preluat de către o organizație din Europa iar mai târziu Souad va fi adoptată de către o familie din Elveția iar din acest punct viața ei va lua o minunată întorsătură. Găsește după două decenii puterea de a și povesti viața și traumele, cu dorința arzătoarea de a da un ajutor femeilor rămase în Orient, care trec încă prin chinuri asemănătoare și dorind să tragă un semnal puternic de alarmă asupra acestui aspect. Faptul că a rămas în viață o face pe Souad să se considere o privilegiată și deși trăiește cu teamă că într-o zi familia ei va afla că ea nu a decedat, Souad este un exemplu de forță feminină, din păcate unul dintre puținele cazuri cu un final fericit. Lupta ei pentru libertatea de exprimare, pentru liberatea de a trăi după propria conștiință nu se va încheia niciodată și iar traumele sale rămân, într-o oarecare măsură, nevindecabile. Rus Daiana-Adriana, pentru Libris.ro