Arta, artisti, administratie in anii '80

Artă, artiști, administrație în anii '80. Amintirile unui fost director la Fondul Plastic al Uniunii Artiștilor Plastici România socialismului târziu punea încă arta în inventarul activităților din societate. Cu rubrici despre produse și producători. Totuși, în registrul cultural și în realitate, țară trăia cu opere și artiști. Între politica administrativă a unei uniuni de creație și substanța vieții artistice au stat însă mereu funcționari, catastife, controale și libertăți – un spațiu despre care avem aici una dintre foarte rarele mărturii. Cu Viorel Mărginean mă întâlneam, în afară de zilele cu ședințe, la atelierul său din Pangrati. țineam sfat tot în interesul breslei, constituindu-ne în ceva ce azi s-ar chema laborator de idei. Așa ne-am hotărât să batem țara în lung și în lat. Datorită bunei aprovizionări cu materiale, creșterea producției artistice sufocase Bucureștiul, care era ticsit de marfă, venită și din provincie. Noi galerii de artă trebuiau deschise urgent în județe. Pentru spații trebuia să apelăm la organele locale. Dar spațiile nu puteau fi amenajate decât în centrele localităților, pe principiul că după pâine se duce omul oriunde, în timp ce arta trebuie să fie în buricul târgului, accesibilă circulației pietonale și comerciale, în locuri prin care trec toți, fie și numai la plimbare. În plus, argumentăm noi, galeriile urmau să devină un punct de atracție culturală, contribuind și la înfrumusețarea orașului, care primea astfel o imagine mai nobilă.Am bătut pe la mai toate ușile, am fost primiți la vârful conducerilor locale și am căpătat un răspuns favorabil în majoritatea cazurilor. Așa s-a creat o rețea de galerii de artă în toate reședințele de județ, precum și în alte orașe mari. - Gelu Culea