Cand luminile se sting intr-o sala, orice fel de sala, ceva miraculos se intampla - indiferent de tot ce sta sa inceapa pe scena, dincolo de valoarea spectacolului si de talentul actorilor, mai presus de aplauzele, meritate sau nu, de la sfarsit. Momentul, in sine, are o vibratie unica. Nu doar ca lumea, cu stridentele si nebunia ei, e lasata in urma, dar omul obisnuit devine martorul unei taine. E un act de prefacere, poate chiar si fara voie, o trecere de la realitate la metafizica, de la profan la sacru. E un dar, pe care unii il ignora, dar pe care altii il savureaza ca pe un afrodiziac, stiind ca se poate repeta mereu, fara sa fie vreodata la fel. Acel moment este placerea teatrului. Si prima lectie in arta de a fi spectator. - Octavian Saiu Cuprins: • Spectatorul ideal si arta tacerii • Spectatorul (in)discret si aplauzele publicului • Spectatorul narcisist si rasul ca eroare • Spectatorul sentimental si naivitatea afectivitatii • Spectatorul ,"crrritic" si razbunarea dorintelor nesatisfacute • Spectatorul copil si sansa creativitatii • Spectatorul talentat si placerea teatrului • Spectatorul artist si artistul spectator • Poetica spectatorului si arta de a privi "ca la teatru"
