La capătul timpului, îngropați în zăpadă, doi tineri, rămân îmbrățișați, cu ochii închiși și sufletele deschise, ascunși de lume dar nu și de adevăr.
Le-am scris povestea, cu inima plină și mâinile tremurând, povestea lor fiindu-mi inspirație, o poveste despre iubire și trup, despre credință și absența ei, despre libertatea de a simți și dorința de a putea alege, chiar și atunci când tăcerea e mai grea decât cuvintele. Nu judec, nu explic și nu justific, doar așez cuvintele în rânduri, pentru că altfel nu am putut a le spune.
Cartea aceasta este pentru cei care s-au simțit vreodată străini în propriul trup, obligați să trăiască într-o lume pe care nu întotdeauna o recunoșteau și pentru cei care au iubit, dincolo de orice reguli și interdicții.
