Arta subtila a disperarii

Arta subtilă a disperării. O carte despre speranța De la autorul bestsellerului internațional Arta subtilă a nepăsării   Trăim vremuri interesante. Deși suntem mai liberi, mai sănătoși și mai înstăriți ca oricând, cumva, totul pare să se fi defectat într-un mod oribil și ireparabil: planeta se încălzește, guvernele eșuează, economiile se prăbușesc și toată lumea se declară ofensată pe Twitter. În acest punct al istoriei, când avem acces la tehnologie, educație și comunicare cu o ușurință la care strămoșii noștri nici n-ar fi visat, prea mulți dintre noi se simt lipsiți de speranță.   În noua lui carte, Mark Manșon își îndreaptă atenția asupra nesfârșitelor nenorociri care au loc în lume. Inspirându-se din cercetările psihologice legate de aceste subiecte, precum și din înțelepciunea atemporală a lui Platon, Nietzsche sau a legendarului Tom Waits, el diseca religia și politica și modul în care acestea au ajuns să semene între ele. Manșon analizează relația noastră cu banii, cu industria de divertisment și cu internetul, arătând că, oricât de bun ar fi un lucru, dacă este consumat în exces, ne poate omorî – psihologic vorbind. Mason pune sub semnul întrebării definițiile comune ale credinței, fericirii și libertății – ba chiar și ale speranței.   Cu erudiție și umor, Manșon ne ia de guler și ne provoacă să fim mai sinceri cu noi înșine și mai conectați cu lumea în moduri la care probabil că nu ne-am mai gândit până acum.   Mark Manson este un maestru al ideilor provocatoare și contraintuitive. Stilul său antrenant te va împiedica să lași cartea din mână. - James Clear, autorul bestsellerului Atomic Habits   Pentru starea actuală de anxietate spirituală, Mark oferă un antidot bazat pe o foarte necesară combinație de umor, sfaturi practice și înțelepciune filosofică. - Eric Barker, autorul bestsellerului Latri degeaba la lună   Mark Manson este blogger, scriitor și antreprenor în mediul online. Blogul lui, MarkManson.net, este citit în fiecare lună de peste două milioane de vizitatori. Locuiește la New York. Fragment în volumul "Arta subtilă a disperării" de Mark Manson: "Atât îngăduința exagerată față de emoții, cât și reprimarea lor pot conduce la o criză a speranței. Persoana care-și neagă Creierul Simțitor devine apatică față de lumea exterioară. Respingându-și emoțiile, respinge posibilitatea de a face unele judecați de valoare, adică își anulează capacitatea de a decide dacă un lucru e mai bun decât altul. Iar prin asta devine indiferentă față de viață și de rezultatele deciziilor sale. Se chinuie să interacționeze cu ceilalți. Relațiile sale se deteriorează. În cele din urmă, indiferență cronică o conduce la o întâlnire neplăcută cu Adevărul Inconfortabil. În definitiv, dacă nu există lucruri mai importante sau mai puțin importante, atunci nu există niciun motiv să faci un lucru sau altul. Iar, dacă nu avem motive să facem ceva, de ce să mai trăim? Totodată, persoana care-și neagă Creierul Gânditor devine impulsivă și egoistă, îmbrăcând realitatea așa încât să se conformeze capriciilor și toanelor sale, care nu-i vor fi niciodată satisfăcute. Criza speranței, în cazul său, constă în aceea că, oricât ar mânca, bea domină, regula, nimic nu va fi niciodată suficient - nu va conta suficient, nu va fi niciodată semnificativ. Persoana aceasta se va afla mereu într-un carusel al disperării, mereu pe fugă, fără a se mișca vreodată cu adevărat. Iar dacă la un moment dat se va opri, va fi imediat confruntată cu Adevărul Inconfortabil. Știu, sunt dramatic, din nou. Dar, Creiere Gânditor, trebuie să fiu. Altfel Creierul Simțirii se va plictisi și va închide cartea. V-ați întrebat vreodată de ce unele cărți se citesc pe nerăsuflate? Nu tu întorci paginile, nătărăule; Creierul Simțitor le întoarce. Anticiparea și suspansul, bucuria descoperirii și satisfacția deznodământului. Scriitura bună este cea capabilă să le vorbească simultan ambelor creiere. Asta e toată problema: a le vorbi ambelor creiere, a le integra într-un întreg cooperant, coordonat și unificat. Deoarece, dacă autocontrolul este o iluzie provocată de o prea bună părere despre sine a Creierului Gânditor, atunci doar acceptarea de sine ne poate salva - acceptarea emoțiilor noastre, cu care avem nevoie s colaboram mai degrabă decât să lucrăm împotriva lor. Dar, Creiere Gânditor, pentru a ajunge la această acceptare trebuie să muncim nițel. Hai să stăm de vorbă. Îți propun să ne întâlnim în secțiunea următoare."