În vara anului 1914, trei mari imperii dominau Europa: Germania, Rusia și Austro-Ungaria. Patru ani mai târziu, ele au dispărut în haosul Primului Război Mondial. Un anumit eveniment a fost cel care a generat conflictul, iar în centrul său s-a aflat o tragică și romantică poveste. Atunci când moștenitorul austriac, arhiducele Franz Ferdinand, s-a căsătorit din dragoste, împotriva dorințelor împăratului, el și soția sa, Sophie, au fost umiliți și marginalizați, dar au rămas devotați unul altuia și copiilor lor. Cele două gloanțe trase la Sarajevo nu numai că au încheiat povestea lor de dragoste, dar au dus la război și la un secol de conflicte. Plasată pe fundalul unei vieți trăite într-un mediu plin de strălucire, Asasinarea arhiducelui combină istoria regală cu elemente de romantism și crima politică într-un portret tulburător de la sfârșitul unei ere. La peste o sută de ani de la eveniment, se dezvăluie adevărul surprinzător din spatele asasinatelor de la Sarajevo, inclusiv complicitatea sârbilor, i se examinează zvonurile despre conspirație și neglijența oficialilor guvernamentali. Contestând un mit care durează de un secol, Asasinarea arhiducelui este povestea unei iubiri distruse de crimă, revoluție și război. Un studiu al vieții private și al celei politice, care schimbă viziunea asupra acestei teme, o lectură recomandată. - Library Journal Fragment din volumul "Asasinarea arhiducelui" de Greg King și Sue Woolmans: „1913 a debutat plin de promisiuni. Părea, spunea cineva, „epoca de aur a siguranței”. Europa aristocratică se bucură încă de prosperitate, onoare și tradiție. În Rusia, Romanovii celebrau 300 de ani pe tron; la Berlin, singura fiică a kaizerului se căsătorea într-o ceremonie grandioasă, la care se strânseseră verii din familiile europene regale extinse, la un ultim, nebănuit ceremonial fastuos. Dar lucrurile se schimbau încet, încet. Vechea lume, atent ordonată, se modifică: automobile at aspiratoare, ragtime și art nouveau, Isadora Duncan și cupluri îndrăznețe dansând noul tangou. Doamne în rochii elegante continuau să valseze cu ofițeri în uniforme distinse, iar marii duci și prinți pierdeau averi în cazinourile aurite din Monte Carlo, însă scufundarea Titanicului cu un an în urmă zguduise atitudinile de inerție caracteristice privilegiilor de clasă. Pentru bărbatul care își imagina domnia viitoare marcată de reorganizarea drastică a imperiului său, trecerea subtilă a unei epoci spre cealaltă părea plină de posibilități. Franz Ferdinand era încă tânăr: împlinise 50 de ani în luna decembrie a acelui an. Pentru a marca ocazia, a făcut ceea ce era pentru el aproape de neconceput și, într-o rară concesie făcută opiniei publice, a autorizat scrierea unui fel de biografie. Aceasta a luat forma unei ediții speciale, ilustrate, a periodicului vienez Osterreichische Rundschau, numită Erzherzog Franz Ferdinand, Unser Thronfolger. În cadrul acesteia, o serie de eseuri, scrise de apropiații săi și aprobate de arhiduce, ofereau publicului curios ample expuneri despre tinerețea sa, carieră militară, călătoria în jurul lumii, pasiunea pentru vânătoare și arhitectură, ca și fotografii cu soția și copiii, în ipostaze relaxate din viața personală. Dinaintea arhiducelui părea să se aștearnă un viitor îndelungat, viitor în care avea să urce în cele din urmă pe tron, ajungând în poziția de a preschimba radical componenta Austro-Ungariei. Cu trecerea anilor devenise robust, silueta să cândva subțire transformându-se într-una solidă, dând impresia de forță, nu de kilogratne în plus."
