Asasinul din Tokio. Jocurile Caintei

Asasinul din Tokio. Jocurile căinței – Vrei taxi? a repetat el. A ridicat brațul drept [...]. Am pășit spre el, ca și cum aș fi intenționat să-i trec prin dreapta. Mi-a zâmbit, un zâmbet care ar fi trebuit să fie prietenos, dar care pentru mine era cel puțin pe jumătate de prădător. Am zâmbit la rândul meu, într-o expresie de felul "Ești drăguț să mă ajuți, fiindcă sunt complet pierdut pe-aici”. Thailandezul a aprobat din cap, liniștit că va fi simplu. Dar n-avea să fie simplu. N-avea să fie deloc simplu. Cu o clipă înainte de a ajunge în dreptul lui, i-am înhățat brusc încheietura dreaptă cu mâna mea stângă și i-am smucit brațul spre dreapta mea, prinzându-i tricepsul și trăgându-l cu totul pe lângă mine. [...] Am întins mâna stângă în jurul taliei lui și i-am prins încheietura dreaptă. L-am strâns apoi violent, trăgându-l spre mine și a icnit, când o parte din aer i-a părăsit brusc plămânii. Acum amândoi eram cu fetele spre bar.   În aceeași serie au apărut: Asasinul din Tokio – Țintele Asasinul din Tokio – Răzbunarea Asasinul din Tokio – Trădarea Fragment din carte: "Eu și Delilah ne intersectaserăm în Macao, unde am descoperit că eram interesați amândoi de dealerul de arme Achille Belghazi pentru uciderea căruia fusesem angajat, dar pe care oamenii lui Delilah îl doreau viu ca să obțină de la el informații importante. Într-un final noi doi izbutiserăm să convenim un armistițiu fragil și lucrurile se terminaseră bine. Ba chiar foarte bine, dacă puneam la socoteala luna pe care o petrecusem după aceea cu Delilah în Rio, înainte ca amândoi să revenim în lumile noastre diferite. În ciuda chimiei personale dintre noi, nu mă încredeam complet în Delilah; la urma urmelor, era o agentă, cu propriile ei planuri profesionale. De aceea insistasem ca israelienii să vină în Nagoya, un oraș japonez mare aflat la peste trei sute de kilometri vest de Tokio. Pentru mine Nagoya însemna teren nativ, dar pentru doi israelieni vizitatori, și pentru orice aiți neinvitați pe care ar fi putut decide să-i aducă, ar fi fost nefamiliar și inconfortabil, iar acolo ei înșiși ar fi fost liniștitor de bătători la ochi. Tokio mi-ar fi slujit mai bine scopurilor, însă preferăm să-l vizitez cât mai rar. Trecuseră doi ani de când mă confruntasem cu Yamaoto, maestrul păpușar dinapoia corupției endemice a Japoniei, totuși știam că nu uita, era răzbunător și m-ar fi căutat în Tokio."