Asasinul din umbra

    "Speranțele sunt minciunile pe care ni le spunem despre viitor.”     Cei slabi nu supraviețuiesc într-o lume a mizeriei, unde cruzimea și nedreptatea fac legea. Teama e un sentiment pe care Azoth îl cunoaște dintotdeauna. A venit vremea să-l uite. Trebuie să învețe să ucidă, doar că asasinatul e o artă a cărei tehnică nu se deprinde fără un preț uriaș.     "Viața e searbădă. Viața e lipsită de sens. Când luam viața cuiva, nu luăm nimic de valoare."     Fragment din romanul "Asasinul din umbră" de Brent Weeks:     ”Avea douăzeci de ani acum și încă mai aștepta să-i treacă. Speranța lui neașteptată - fată se îndrăgostise de el! - se spulberă în fața realității ca un vas de porțelan din Gându care se zdrobește de podea. Privirea ei rănită, de ieri, când aflase că nu era vorba de niciun nobil, era mult mai elocventă. Dezvăluirile care ar fi trebuit s-o bucure - eu sunt Kyllar și Azoth, eu sunt tânărul nobil care s-a îngrijit de tine și te iubesc! - veniseră ca o lovitură de măciucă. Eu sunt Kyllar și Azoth, eu sunt tânărul nobil care s-a îngrijit de tine... și sunt un ucigaș. Și-ți cer să mă ajuți. Încrede-te în mine ca să te pot trăda.     Nu mai avea timp să-și plângă de milă, o făcuse destul. Lăsase în urmă un martor care știa că e mătrășitor, ca Kyllar Stern, și care credea că el furase Globul Marginilor, dacă nu cumva făcuse și alte lucruri, mai rele. Cu alte cuvinte dăduse cu piciorul unei identități pe care și-o construise, zece ani, pentru un glob pe care nici măcar nu-l păstrase.     Gălețile cu apă fierbinte pe care servitoarea le aducea dimineața în camera lui erau goale. Simți că nu se mai poate stăpâni. Ochii îl ardeau, lacrimile amenințau s-o ia la vale. Era absurd, mai să izbucnească în râs. Gălețile alea goale erau cel mai mic necaz posibil, lui însă i se părea că zeii, sau Dumnezeul lui Drake, se hotărâseră să-l distrugă. Tot ce putea merge rău, mersese.     Maestrul Blînt avea să-l ucidă. Femeia pe care voia s-o salveze, dându-și viața pentru ea, îl ura. Chiar și Serah Drake, care nu mai târziu de aseară habar n-avea dacă-l iubește pe el sau pe Logan, îl ura acum. Cel mai rău era că totul se întâmplase din vina lui. Tot răul era consecința deciziilor lui.     Mda, măcar gălețile nu erau goale din vina lui. Kyllar le înșfacă și ieși pe coridor. Dădu de servitoarea care urcă treptele cu alte două găleți pline cu apă din care ieșeau aburi.”