Ascultand cum creste iarba

Am dorit sa desprindem din vasta desfasurare de efluvii lirice a poetei gorjene Mariana Popeanga Cornoiu aceste cateva versuri care sintetizeaza foarte bine crezul ei artistic si existential, ca o veritabila profesiune de credinta: Aceasta este-a vietii mare arta:/ Sa traiesti mereu ranit de dor,/ Ca si cand ai fi nemuritor. (Arta vietii). Sentimentul timpului care trece implacabil (toamna e anotimpul invocat cu precadere) e dominant. Poeta a invatat de mica sa traiasca cu moartea-n fata. Cel mai adesea acesta e dublat de sentimentul puterii, energetismul poetei ramanand viu, rare fiind momentele de criza, resimtita ca un abandon, ca o tristete fara leac. (…) In ciuda preferintei pentru metafora rustica, agresta, si a optiunii pentru estetica trditionalista, poeta este vadit multiplu inzestrata, unele poeme avand puternice accente metafizice , sapientiale, existentiale, sau de-a dreptul vizionare. (…) Iata, asadar, o carte vibranta, tonica si oarecum paradoxala, caci, inspirata fiind de sentimentul mortii, in final se alcatuieste ca o apologie a vietii. - Mircea Petean