Assassin’s Creed. Ultimii descendenti

Viiorul tău se află în trecut   Owen are un singur țel: să dovedească nevinovăția tatălui său, mort în închisoare. Cu ajutorul unui dispozitiv ce permite explorarea amintirilor genetice îngropate în ADN, el spera să găsească probele de care are nevoie. Când descoperă însă Tridentul din Eden, o relicvă considerată mult timp o legendă, tânărul nu știe că acesta este râvnit de două organizații secrete - Frăția Asasinilor și Ordinul Templierilor -, ce nu vor ezita escaladarea conflictului lor ancestral, trecutul și prezentul fiind câmpul lor de luptă.    Dacă identifică pe cineva care, în decursul vremurilor, a venit în contact cu o parte din Eden, Asasinii și Templierii se folosesc de Animus ca să pătrundă în amintirile descendenților săi și s-o localizeze.  Fragment din cartea "Assassin’s Creed. Ultimii descendenți" de Matthew J. Kirby: "Javier încă nu era sigur că fusese o idee bună să accepte să intre în simulare. Însă Monroe avea dreptate. Trăsese cu urechea când doi puștani vorbeau despre Animus și devenise curios. Sau poate voia pur și simplu să experimenteze, pentru scurtă vreme, altfel de senzații. Viața lui devenise atât de complicată și de răvășită! Owen stătea acolo, în fața lui, în Coridorul Amintirilor. Numai că nu era Owen, ci unul dintre strămoșii conchistadori ai lui Owen, purtând un coif și având o sabie pe care, cumva, știa s-o mânuiască. Javier nu-și putea da seama cât de schimbat era la față în momentul acela, însă își simțea trupul cu totul altfel. Strămoșul lui tlaxcaltec era mai vârstnic, avea dureri articulare, iar mintea care încerca să împartă cu el spațiul din cap privea lumea într-un mod cu totul străin. Javier se lansase în călătoria oferită de Animus ca să pătrundă în gândurile altcuiva, însă mintea lui devenise și mai aglomerată. Începem, spuse Monroe în urechea lui. Coridorul Amintirilor se spulberă cu o răbufnire de lumină orbitoare și Javier își simți tot trupul căzând brusc, de parcă s-ar fi aflat într-un montagne russe; același lucru i se întâmplă minții lui, dar într-o măsură mai mare. Icni și clipi, amețit și îngrețoșat, în timp ce privirea i se refocaliza încetul cu încetul. Se află pe un câmp întins, înconjurat de dealuri, simțind razele calde ale soarelui și răceala aerului. Iarba de sub picioarele lui era înaltă și subțire. mâna ținea un scut de lemn, pictat și acoperit cu pene, iar în cealaltă un soi de sabie de lemn brăzdată, pe întreaga sa lungime, cu lamele de obsidian ca niște colți ascuțiți ca briciul și știa, cumva, că se numește macuahuitl."