Atac in biblioteca

    Povestea lui Andrei Mladin începe în anul 1983, când a apărut Atac în bibliotecă. Atunci cititorii au făcut cunoștință cu un tânăr jurnalist român glumeț, dar și grav, în aparență superficial, dar toba de carte și dedicat profesiei sale.     După ce îi ia un interviu unei violoniste celebre, Mihaela Comnoiu, el se trezește implicat într-o situație-limită, descoperind un cadavru în biblioteca sa. La început, de frică, Mladin eludează miliția și se decide să facă propriile investigații, devenind un detectiv fără voie. Treptat-treptat, descoperă că în jurul lui s-a țesut o conspirație care îi dorește pieirea. Istețimea și umorul care îl caracterizează îl ajută să treacă prin întâmplări periculoase și să dezlege misterul.     Totul se petrece într-un București în care sunt prezentate cozi la alimente, uleiul și zahărul se dau pe cartelă, străzile sunt luminate anemic, apă caldă nu curge la robinete, telefoanele sunt ascultate, cetățenii sunt supravegheați zi și noapte. Un oraș în care domnește frica. Și astăzi unii se întreabă cum de a trecut de cenzura un roman în care anchetatorul nu este un reprezentant al autorităților și în care deseori se râde de cutumele unei epoci pe care propaganda o consideră de “aur”.     După Atac în bibliotecă s-a realizat un film de-abia în 1992, scenariul din 1985 fiind respins de cenzura comunistă.        Fragment din romanul "Atac în bibliotecă" de George Arion:     “Asta e!     Acum mă vor înșfăca și mă vor duce într-un loc în care prietenii îmi vor trimite chiftele cu praștia.     Parcă aud pe coridoarele unui bulău: aduceți așternuturi curate! Azi ne vine un oaspete de seamă: Andrei Mladin, spaima populației care a trecut de 60 de ani! Cu precauție mă ginesc dacă sosirea mea a fost anunțată de agențiile de presă și dacă nu e rost cumva să mă eclipsez fără să las adresa mea nouă.     Da' ți-ai găsit! De unde atâta baftă pe mine?     - Vai ce nenorocire, Mladin dragă, răsare în fața mea duduia Margareta.     E îmbrăcată cu totul fistichiu, în niște țipători pantaloni mov și poartă o ie mai mult decât transparentă, care lăsă să se întrevadă din belșug ravagiile petrecute într-un trup care nu mai e tânăr și regreta acest lucru. Prima mea reacție e s-o strâng de gât. Apoi scot niște sunete pe care eventual le-ar putea înțelege doar strămoșii noștri înainte de-a se fi dat jos din copaci.     - Le-am spus de multă vreme că așa o să se-ntâmple dacă nu luăm măsuri din timp.     Duduia se agită prin fața mea ca un tribun care vrea să însuflețească o masă de oameni. Eu însă rămân palid și neînsuflețit. Și ceilalți m-au zărit cum stau pe trotuar cu pachetele în brațe și dau aprobator din cap:     - Așa e! Numai administrația e de vină. Dumneata ar trebui să dai totul la ziar. Toți sunt gata să depună mărturie că blocul nostru a fost lăsat pe mâna unui om lipsit de inițiativă și comod.     Încep să capăt puțin curaj. Îmi dreg glasul, îmi apăs pachetele pe burtă, și ca să le țin mai bine, și ca să-mi mai domolesc vânzoleala pricinuită de oranjada și-ntreb cu prudență:     - Da' ce s-a-ntâmplat?     Vocea îmi sună ca din fundul unei galaxii nedescoperite încă, însă nimeni nu pare să bage de seamă.