Carte

Atomi si microunde: cum stim ce stim

de Alex Doppelganger

Atomi si microunde: cum stim ce stim, Alex Doppelganger – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Atomi si microunde: cum stim ce stim – Alex Doppelganger

    Uită-te în jur. Uită-te la tine. Uită-te la această carte. Uită-te la nori. Uită-te la Lună. Oriunde, la oricine sau la orice te-ai uita, cu toții avem ceva în comun: întregul Univers este compus dintr-un soi de piese Lego care se numesc atomi. Deși atomii individuali sunt în sinea lor ceva remarcabil, partea cu adevărat fascinantă vine în momentul în care aceștia se adună la un loc, formând mii și mii de grupuri de atomi numite molecule. Am aflat aceste lucruri în ultimele câteva sute de ani, iar povestea modului în care am ajuns la ele și am reușit să le cuantificăm este cel puțin la fel de extraordinară. De la atomi la căldură, de la lumină la electricitate… haideți să ne jucăm împreună de-a știința și să vedem cum au fost făcute aceste descoperiri fabuloase!      Fragment din volumul "Atomi și microunde: cum știm ce știm" de Alex Doppelganger:       „După cum am spus în capitolul despre atomi, oamenii au descoperit la un moment dat ca protonii, neutronii și electronii nu sunt componentele de bază ale materiei, cum se credea. Adică până și protonii și neutronii sunt făcuți din alte particule și mai mici (de aceea le spunem particule subatomice), numite quarci. Ăștia sunt de șase feluri, feluri care se numesc arome, cu nume în engleză: up quark, down quark, strange quark, charm quark, top quark, bottom quark. Pe noi ne interesează quarcii-up și quarcii-down — primii sunt ușor pozitivi ca sarcină electrică, ultimii sunt ușor negativi ca sarcina electrică —, mai ales că ceilalți quarci sunt destul de rari, pentru că se transformă foarte rapid în ăștia doi menționați aici. Protonii sunt făcuți din doi quarci-up și un quarc-down, iar neutronii sunt făcuți din doi quarci-down și un quarc-up.     Forța nucleară slabă este cea care poate schimba aroma unui quarc și e foarte importantă, pentru că, în momentul în care faci asta, automat schimbi și particula mai mare, care este formată din quarci. Adică poți transforma un proton într-un neutron și viceversa. Cum? Uite așa! Să zicem că un neutron stă liniștit și își vede de treabă, cu cafeaua de dimineață în fața lui, când, deodată, trece pe lângă el o altă particulă elementară, numită neutrin, care îi spune: „Salut! Am aici cu mine o particulă subatomică numită boson W și nu am ce face cu ea. O vrei tu?” Neutronul, fără să stea pe gânduri, zice: „Îți dai seama! Mai ales dacă e moca. Dă-o încoace.” El ia bosonul W (care are o sarcină electrică pozitivă), iar asta transformă unul din quarcii-down pe care îi are neutronul într-un quarc-up, moment în care neutronul își schimbă identitatea și devine proton. Neutrinul, fericit că a scăpat de bosonul W, devine negativ că sarcina electrică și se transformă în electron. Din moment ce atomul din care face parte acest neutron a dobândit acum un proton, s-a transformat într-un cu totul alt element, pentru ca identitatea unui element chimic este dată de numărul de protoni din nucleu.        Forța nucleară tare — ce ține Universul împreună     Spre deosebire de gravitație (de exemplu), forța nucleară tare funcționează la o distanță foarte mică, adică doar între quarci și protoni și neutroni. De aceea nu o observi niciodată, pentru că nu funcționează la o distanță mai mare decât interiorul unui atom. Dar, cât de importantă poate să fie! Este cea mai puternică forță dintre toate, datorită căreia există atomi în Univers.”

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Atomi si microunde: cum stim ce stim?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Atomi si microunde: cum stim ce stim și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Atomi si microunde: cum stim ce stim

Cine a scris cartea Atomi si microunde: cum stim ce stim?

Atomi si microunde: cum stim ce stim a fost scrisă de Alex Doppelganger.

În ce an a apărut Atomi si microunde: cum stim ce stim?

Atomi si microunde: cum stim ce stim a apărut în anul 2017. Vezi și topul de cărți din 2017.

Câte pagini are Atomi si microunde: cum stim ce stim?

Atomi si microunde: cum stim ce stim are 140 de pagini.

La ce editură a apărut Atomi si microunde: cum stim ce stim?

Atomi si microunde: cum stim ce stim a fost publicată la editura PANDORA.

Există Atomi si microunde: cum stim ce stim în format PDF?

Poți verifica Atomi si microunde: cum stim ce stim în format PDF.

Cărți scrise de Alex Doppelganger

Ai mai jos lista de cărți scrise de Alex Doppelganger. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.