AMAZON. JUNGLA. AVENTURI! Horace și soția lui ne însoțesc într-o călătorie prin pădurea tropicală din Amazonia. Ia seama la cameleon, la tipar și la broasca țestoasă. Nici tapirul nu e lăsat pe dinafară, alături de alte animale interesante. Pune-ți mintea la contribuție și răspunde la chestionarul de la sfârșitul cărții. „Întreabă dobitoacele și te vor învăța”, a spus Iov. Ascultând de vechiul sfat înțelept, Horace și dona Eva își dau seama că au învățat multe din experiențele lor de prin pădurile tropicale amazoniene și și-au propus ca, prin intermediul acestei cărți, să transmită și altora o parte din ceea ce au învățat ei. Horace Banner a fost un pionier-misionar care a slujit în cadrul organizației Unevangelised Field Mission (UFM Worldwide). A îndrăgit oamenii din pădurile tropicale amazoniene și, pentru mai bine de patruzeci de ani, la chemarea lui Dumnezeu, și-a pus viața la dispoziția Domnului și a lucrat cu populația kayapo. Horace și Eva, soția lui, au răspuns bucuroși chemării din partea Domnului de a sluji printre oamenii din Brazilia. Au dat dovadă de un curaj deosebit, de perseverență și multă iubire, fiind primii misionari care au trăit în mijlocul acestor oameni sălbatici dintr-o comunitate tribală. CUPRINS: • Despre autor • UFM Worldwide • Tiparul electric • Musca efemeră albă • De seama cosașului • Renegatul din junglă • Marea doamnă • O masă de Crăciun neobișnuită • Cu tapirul nu e de joacă! • Un pont de la îmblânzitorul de elefanți • Broscuțele ne arată calea • Casa închisă • Iată ce poate face un kinkaju! • Test Amazonia • Răspunsuri Fragment din volumul "Aventuri în Amazonia" de Horace Banner: „Un alt mod de a ajunge la lumea de afară este călătoria pe uscat, până la râul Araguaia, la peste 300 de kilometri depărtare. Jumătate din această distanță se străbate prin jungla nelocuită. Apoi, drumul dă într-un câmp deschis de prerie, parcă dintr-o altă lume. Deși călătorul, la început, se bucură că scăpă de hățișuri și de buștenii răsturnați, va duce dorul umbrei răcoroase din pădure. Curând îl va lua și foamea, pentru că cele mai multe animale de vânat se adăpostesc mai degrabă la umbra pădurii, decât în arșița nemiloasă a soarelui. Mai sunt și câteva excepții, desigur, și cea mai însemnată se pare că este emu, sau struțul brazilian. Un cuib cu ouă de emu este întotdeauna o descoperire prețioasă, pentru că un singur ou cântărește aproape o jumătate de kilogram. Ce-ai zice de o omletă făcută dintr-un ou de struț? Ultima oară când am văzut un struț brazilian, am rămas profund impresionați de statura lui impunătoare, penele mari, picioarele lungi și corpul lui masiv. „Regina păsărilor!” m-am gândit. Apoi am observat ce cap mic are și m-am întrebat cum de reușește să coordoneze un corp atât de mare și atâta forță. Când i-am întrebat pe indigeni ce mănâncă struțul, ei ne-au răspuns, zâmbind: — De toate! Oricum, insectele, verdețurile și fructele de pădure ar trebui să fie bune pentru el, fiindcă sunt bogate în vitamine. Struțul însă nu se dă în lături să mănânce scoici, pietricele, monede și cioburi de sticlă! După cum se vede, la cât este de mare, nu prea are judecată, pentru că o dă înainte, cu tot ce vine, bun sau rău. Desigur, sunt și oameni care „înghit de toate'', chiar și credințele în potcoave norocoase, pisici negre, horoscopuri și oglinzi sparte! Astfel de superstiții nu sunt pentru creștini. Credința noastră în Isus ne ridică deasupra acestor superstiții naive.”
