După mai multe peripeţii. Zefir, poneiul cel simpatic, a evadat de la circul ambulant şi a ajuns la Ferma Florilor. Vera, fetița fermierului, a fost în culmea fericirii când a descoperit că acesta a reuşit să-i dea de urmă. Însă nu toată ferma a fost la fel de încântată de sosirea musafirului nepoftit. Ţapul chiar a provocat un incendiu din dorința sa de a-l pune la punct pe noul venit. Dar Zefir, cu inima sa bună şi cu firea sa prietenoasă, s-a făcut repede plăcut de fermier şi de ceilalți locuitori ai fermei, mai ales după ce a reuşit să salveze animalele speriate din incendiu. Curând au devenit cu toții buni amici şi au luat parte la multe aventuri şi peripeţii.
Citind aventurile poneiului Zefir şi ale prietenilor săi, vei deveni şi tu părtaş al întâmplărilor palpitante de zi cu zi de la Ferma Florilor.
Ilustrații color.
