Averea Gutmeyer

    1953. Irene de Terrenoir, frumoasă și provocatoarea soție a unui diplomat francez din Bruxelles, îi solicită detectivului Michel Van Loo să ancheteze o enigmă stranie. Tatăl ei, doctorul Gutmeyer, pierise în lagărul nazist de la Terezin. Sau, cel puțin așa se știa, deoarece, opt ani mai târziu, un individ care i-a reprodus perfect semnătura a reușit să retragă averea doctorului, depozitată în conturile unei bănci elvețiene. Cine e escrocul? Și de ce a făcut un ocol pe la Bruxelles, lăsând în urma sa două cadavre, înainte să plece spre Israel?     Angajat să descâlcească ițele acestei încurcate afaceri, Michel Van Loo, fugărit de poliția belgiană sub acuzația de crimă, ajunge la Ierusalim unde descoperă că trebuie să se lupte și cu rabini, mai puțin habotnici decât se crede de obicei, și cu teroriști, mai puțin palestinieni decât era de așteptat.        Fragment din romanul "Averea Gutmeyer" de Alain Berenboom:     “Moshe flutura o telegramă pe deasupra capetelor noastre.     — Serviciile noastre l-au localizat. Vom ști mai multe peste trei zile când vom debarca la Haifa.     Am înșfăcat telegrama. Textul era în ebraică.     — «Confirmăm prezența lui Gutmeyer în Israel», traduse Moshe fără vreun alt amănunt.     Întorcându-ne pe punte, am remarcat o mare agitație la pupa. Vreo cincisprezece pasageri tineri făceau cerc în jurul unui marinar ocupat să înalțe un drapel cu steaua albastră a lui David fluturând în vânt. Una dintre fete începu să cânte, pe dată urmată de restul grupului care se lansa într-o horă ținându-se de mâini.     Căpitanul așteptase să ajungă în apele internaționale ca să înalțe drapelul israelian, îmi explică Moshe.     — Asta îi aduce într-o asemenea stare de exaltare? Pavilionul belgian nu produce niciodată un astfel de efect, nici măcar asupra tinerilor boy scout atunci când regele reaprinde flacăra soldatului necunoscut.     Mai bine mi-aș fi ținut limba. Moshe nu aștepta decât semnalul acesta ca să se lanseze într-un nou curs despre sionism.     — În loc s-o faci pe cinicul, mai bine încearcă să le înțelegi emoția când văd pentru prima dată drapelul statului evreu fluturând deasupra unui vas oficial. Majoritatea lor vin din Europa centrală. Cu toții sunt salvați din lagăre. Vreme de veacuri, familiile lor au fost tratate ca niște cetățeni de mâna a doua. Cei care au scăpat de naziști s-au trezit prinși în lăturile noilor dictaturi comuniste. S-au săturat și au preferat să plece lăsând totul în urmă. Drapelul ăsta este răsplata lor, graalul lor. Văzându-l cum flutura mândru, au sentimentul că în sfârșit gusta din Pământul Făgăduinței.     În ciuda tonului și privirii lui sfidătoare, am renunțat să mă mai bat. Nu băusem destul pentru asta.     - Dacă ești atât de mândru de stindardul vostru, de ce-ai călătorit până aici sub pavilion panamez? am întrebat.     În loc să-mi răspundă, Moshe se alătură grupului de tineri agitați și începu să cânte împreună cu ei.”