Avutia ascunsa a natiunilor

    Zürich, Hong Kong, Bahamas, Insulele Cayman, Luxemburg... Aceste nume ascund o realitate sinistră: frauda fiscală a unei minorități de superbogați în detrimentul unei imense majorități. Grație unei metode inedite, autorul a putut evalua amploarea fenomenului: 5 800 de miliarde de euro, adică 8% din patrimoniul total al omenirii, sunt păstrate în paradisuri fiscale. Pentru prima dată, circuitele evaziunii sunt disecate clar, pe baza unei anchete economice acoperind mai mult de un secol și țari din întreaga lume. Dar această carte nu se mulțumește doar cu prezentarea scandalului, ci ne propune un plan de acțiune coerent și realist pentru a lupta împotriva opacității financiare: punerea în practică a sancțiunilor comerciale, elaborarea unui cadastru financiar la scară mondială, instaurarea unui impozit global pe capital. Paradisurile fiscale se află în inima crizei economice și democratice, dar națiunile au posibilitatea de a reacționa: nici un teritoriu nu se poate opune voinței comune a Statelor Unite și a marilor țări ale Uniunii Europene.       GABRIEL ZUCMAN este profesor la London School of Economics și cercetător la University of California, Berkeley. Este membru al comitetului de redacție al revistei Regards croisés sur l’économie.     Fragment din volum:       “După cum am văzut, averile din Elveția se ridică la 1800 de miliarde de euro — adică aproape o treime din valoarea averilor offshore. Restul se află în celelalte paradisuri fiscale care desfășoară activitatea de banca privată pentru cei ultrabogați, în prima linie aflându-se Singapore, Hong Kong, Bahamas, Insulele Cayman, Luxemburg și Jersey (a se vedea tabelul 2). Este bine să amintim, totuși, că distincția dintre Elveția și celelalte paradisuri fiscale nu are prea mult sens: mare parte din averile înregistrate în Singapore sau Hong Kong sunt administrate, în realitate, de băncile elvețiene, uneori din Zurich sau chiar din Geneva.     Cum se obțin aceste rezultate? Totul începe de la constatarea — evidentă, în lumina cazului elvețian, și, totuși, rareori făcută — că gospodăriile bogate nu recurg la paradisurile fiscale pentru a lăsa milioane să zacă în conturi curente puțin sau deloc remunerate. Din conturile lor offshore, ele fac, în esență, aceleași investiții ca din băncile cu sediul în Paris sau în Madrid: ele cumpără titluri financiare, adică acțiuni, obligațiuni și, mai ales, unități de fond din fondurile de plasament. Banii din paradisurile fiscale nu zac. Ei alimentează piețele financiare internaționale.     Or, se dovedește că aceste investiții provoacă anomalii în clasamentele internaționale ale statelor — statisticile care înregistrează activele și datoriile pe care le au națiunile unele față de altele. Exemplul următor arata acest lucru cât se poate de simplu: să ne imaginăm un rezident francez care are în contul său din Elveția un portofoliu de titluri americane, spre exemplu, acțiuni Google. Ce este înregistrat? În Statele Unite, un pasiv: americanii văd că străinii dețin acțiuni din țara lor. În Elveția, nimic, și pe bună dreptate: contabilii elvețieni văd titluri Google depozitate în băncile elvețiene, dar ei văd că aceste acțiuni aparțin unor francezi — deci acestea nu sunt active pentru Confederație. În sfârșit, în Franța nu este înregistrat nimic, dar, de data aceasta, în mod eronat: Banca Franței ar trebui să consemneze o creanță asupra Statelor Unite, dar nu o poate face, căci nu are nici un mijloc de a ști că francezii au acțiuni Google în conturile lor din Geneva."