Ayla

Într-o lume a efemerului și a ignoranței dusă pînă dincolo de limite, într-o lume prea grăbită și preocupată de materialitate, Ayla devine punctul de reper necesar, devine centrul pămîntului, alma mater. Întruchipînd sublimul existențial, doza de imaginar luminos, Ayla reprezintă o incantație transmisă înspre tot ceea ce adulăm în momentele noastre de maximă sinceritate: femeia! Adaptîndu-se formelor și funcțiilor umanității, străbătînd ținuturile subliminalului și afectivului nedeclarat, Ayla își îndreaptă privirile înspre acele zone redescoperite în care predomina starea de boemă autentică, absintul domesticit și cavalerismul nedisimulat. Ca și cum lumea s-ar metamorfoza dintr-o dată în altceva. Ipostazele Aylei devin ipostazele întrebărilor fără nici un răspuns premeditat, Ayla călătorește pretutindeni știind prea bine ca unui călător îi sade bine cu drumul doar atunci cînd știesa călătorească. Nelipsindu-se de muzicalitatea atît de necesară, abordînd aspectele cele mai delicate ale afectivului, încercînd să demonstreze fiabilitatea demersului retoric, Ayla jongleza cu ipostazele ocupînd în întregime spațiul emergent al îndrăgostitului aflat în c autarea marii iubiri.   „Poetul a debutat în România literară (1999) cu cîteva «depresii» personale și sugestive: notații discret-sentimentale dintr-o realitate cu site, internet, web, cielo, joyce lauren blanc, jacuzzi și telenovele. Postmodernistă este senzația de prozaic cotidian – nici transparență cu totul, nici de tot opacă – peste care atîrna umbra unei femei pierdute . Cea mai mare calitate a acestei poezii, care nu pare a unui începător, este egalitatea cu sine, tonul neschimbat, nivelul pretutindeni înalt al emoției lirice.” (Nicolae Manolescu)                                                                                                                           „Minimalista prin excelență, poezia lui Gelu Vlașin nu își propune să rupă, cum se spune, gura tîrgului; în schimb, impune printr-o distincție specială, ca un jucător de rentz care, neputînd concura pentru punctajul maxim, își asumă deliberat alternativa «jocului la zero». Antenele sensibilității lirice captează un sound proaspăt, reconfortant, conturînd în jurul spațiilor absente o atmosferă delicată. Gelu Vlașin e un poet deja format, cu o voce distinctă și, subliniez, cu o poetică evoluată.” (Paul Cernat)                                                                                                                                           „Pentru un observator glacial, preocupat mai curînd de situări ce țin de istoria literară, apariția primei cărți a lui Gelu Vlașin, Tratat la psihiatrie (1999), ține cumva de preistoria 2000-ismului, marcînd un moment de trecere între poezia ultimilor 90-iști și poeții de după 2000 . Dar pentru oricine i-a citit cu atenție cărțile următoare, Atac de panică (2000), Poemul turn (2001) și Ultima suflare (2005), și îi cunoaște activitatea pe internet, textele scrise după 2005 și proiectele care îl implică întotdeauna, cu tot ce are mai bun, alături de poeții generației mele, Gelu Vlașin este un autor care și-a menținut un statut și o reputație pe care în alte cazuri depărtarea de țară le erodează cu totul.” (Claudiu Komartin)