Carte

Bafta, Devla si Haramul

de Mirel Banica

Bafta, Devla si Haramul, Mirel Banica – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Bafta, Devla si Haramul – Mirel Banica

Bafta, Devla și Haramul. Studii despre cultură și religia romilor Există o literatură foarte bogată, ca număr de titluri și volume, cu și despre romi, despre prezența lor în cele mai variate domenii ale activității umane, dar foarte puține (sau deloc, în România...) scrieri dedicate religiei și culturii religioase ale acestora. Practicile și credințele religioase ale romilor se diferențiază de cele ale populației majoritare în care se găsesc: personalizate, fervente, mai puțin dogmatice, încărcate cu revendicări și markeri identitări, chiar și atunci cînd vine vorba de adeziuni masive la noile mișcări evanghelice, în special cultul penticostal. Acest volum, rodul unei cercetări teoretice și de teren de aproape trei ani, își propune să răspundă unei nevoi de cunoaștere, atît din partea cercetătorilor, cît și a publicului larg pasionat de lumea romilor. Deși este vorba de o culegere de studii din domenii distincte (etnografie, imagologie, antropologie), rezultatul final aruncă o nouă lumină asupra permanenței și schimbărilor din domeniul religiei și culturii religioase ale acestei etnii pe cît de fascinante, pe atît de puțin cunoscute.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Bafta, Devla si Haramul?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Bafta, Devla si Haramul și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Bafta, Devla si Haramul

Cine a scris cartea Bafta, Devla si Haramul?

Bafta, Devla si Haramul a fost scrisă de Mirel Banica.

În ce an a apărut Bafta, Devla si Haramul?

Bafta, Devla si Haramul a apărut în anul 2019. Vezi și topul de cărți din 2019.

Câte pagini are Bafta, Devla si Haramul?

Bafta, Devla si Haramul are 472 de pagini.

La ce editură a apărut Bafta, Devla si Haramul?

Bafta, Devla si Haramul a fost publicată la editura POLIROM.

Care este cel mai mic preț pentru Bafta, Devla si Haramul?

Cel mai mic preț găsit acum este 19.95 lei.

Există Bafta, Devla si Haramul în format PDF?

Poți verifica Bafta, Devla si Haramul în format PDF.

Cărți scrise de Mirel Banica

Ai mai jos lista de cărți scrise de Mirel Banica. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.