Ion Scorobete este unul dintre pionierii literaturii pandemice, literatura care isi creeaza nisa, sub ochii nostri, in contingentul postmodernist. Simbolurile sale, macabre prin impactul curent - izoleta, corona virusul (COVID 19), dusmanul invizibil, infectia, Wuhanul, Bill Gates, masca, manusa, lipsa de miros si de gust, tusea uscata, generatia plus 65, termoscannerul, temperatura plus 37, 5, paracetamolul etc. - sunt apropriate dintr-o realitate absurda, in cele din urma, hilara, daca nu ar fi grotesca, din manifestarile uzuale ale pandemiei care a condamnat populatia mapamondului la izolare, baricadare, frica demolatoare de sine, dar, mai ales, distrugatoare de comunitati si de institutii fundamentale, vechi de milenii (precum tribunalul, evocat aici in aspectele sale dezolante, de catre un avocat practicant, stupefiat de brusca transformare). Poezia lui Ion Scorobete persifleaza starea de fapt ("starea de detinut incasata ca un pumn in figura/de la trisorii asezati in varful piramidei") si efectele ei asupra societatii si a propriilor tabieturi. In devalmasia generala, irationala, poetul isi mentine luciditatea si, ca ager cronicar aflat sub vremi, transcende tabloul istoric, retine farsa ("minciuna in rol de regina"), cotidiana, redundanta anecdotica, si scrie o poezie dezinhibata prozodic, actuala prin tema si instrumente expresive, dar cu un mesaj clasic, coerent si persuasiv, despre vulnerabilitatile umanitatii, despre impermanenta si nimicnicie. O poezie existentiala, totusi, desi reperele ei sunt decredibilizate, importanta referentilor fiind anulata de maniera, predilect ironica si autoironica, de contextualizare si enuntare a asa-zisului adevar. Adevar, oricum, inaccesibil. - Mirela-Ioana Dorcescu
