Baiatul cu rochie

Dennis are două mari pasiuni: fotbalul și moda.   Tatăl și fratele lui îl ceartă când află că citește revista Vogue, dar Dennis e înnebunit să analizeze în detaliu croiala rochiilor din poze. Când se împrietenește cu Lisa, cea mai frumoasă fată din școală, băiatul are acces la o lume cum doar visa: rochii, pantofi, machiaj – le poate încerca pe toate în camera fetei, care împărtășește aceeași pasiune pentru modă. Numai că nu-i întotdeauna un lucru ușor să-ți urmezi pasiunile: când înclinația pentru modă îl aduce în situația de a fi exmatriculat, Dennis nu mai poate participa la campionatul de fotbal al școlii – o situație care cere o soluție de-a dreptul ieșită din tipare! Fragment din cartea "Băiatul cu rochie" de David Walliams: "Dennis nu mai fusese niciodată pedepsit să rămână la școală peste ore, așa că într-un fel aștepta cu nerăbdare să vadă cum o să fie. Când a ajuns la sală 4C și s-a prezentat domnișoarei Windsor, profesoara de franceză, a observat că doar o singură persoană mai fusese condamnată la o oră de încarcerare. Era Lisa. Lisa James. Cea mai frumoasă fată din școală. Pe deasupra era și super cool și cumva reușea să facă să pară că uniforma ei era un costum dintr-un videoclip de muzică pop. Chiar dacă nu vorbiseră niciodată, lui Dennis îi căzuse cu tronc. Nu că ar putea vreodată să fie ceva între ei - ea era mai mare cu doi ani și mai înaltă cu cincisprezece centimetri, așa că literalmente nu putea să ajungă la ea. - Salut, a zis Lisa. Avea o voce superbă, cumva fermă și blândă în același timp. - Aăă, salut, ăăă...  Dennis s-a prefăcut că nu-și aduce aminte cum o cheamă. - Lisa. Pe tine cum te cheamă? Pentru o clipă Dennis s-a gândit să-și schimbe numele cu unul mai cool, cum ar fi „Brad" sau „Dirk", ca s-o impresioneze, dar și-a dat seama că ar fi o nebunie. - Dennis. - Salut, Dennis, a zis Lisa. Tu de ce ai ajuns aici? - Am trimis o minge direct în biroul domnului Hawtrey. - Super! a zis Lisa râzând. Și Dennis a râs puțin. Era clar că ea presupunea că trimisese intenționat mingea în biroul directorului, iar el n-avea de gând s-o corecteze. - Dar tu? a întrebat-o Dennis. - Eu n-am „purtat uniforma corectă". De data asta Hawtrey a zis că am fusta prea scurtă. Dennis s-a uitat la fusta Lisei. Chiar că era cam scurtă. - Chiar nu-mi pasă, a continuat ea. Prefer să port ce vreau și să mă trimită din când în când la detenție. - Îmi pare rău, dar nu aveți voie să vorbiți în detenție, i-a întrerupt domnișoara Windsor. Domnișoara Windsor era una dintre profesoarele drăguțe, cărora nu le făcea nicio plăcere să îi mustre pe elevi. Înainte să facă așa ceva zicea de obicei „scuze" sau "îmi pare rău, dar..."."