Balada batranului marinar

Din cuprins: - Nota traducătorului; - De la Rimă la Poveste și Balada; - Tabel cronologic; - Balada bătrînului marinar . The Rime of the Ancient Mariner este povestea (Levițchi) sau balada (Clontea) poetului blestemat - blestemat cu imaginație și aparentă lipsă de logică (Marinarul/Cain/Ahab/Evreul rătăcitor… ucide un albatros și binecuvîntează șerpii de apă) a creatorului damnat, prins fără șansă de ieșire în capcana propriei propensiuni către comunicare; aventura lui în zonele de simbolism magic ale fanteziei își caută semnificația în orizontul de așteptare al vieții obișnuite, al vieții ca sărbătoare și participare în ritualuri suspendate între un moment și altul, al eternei plăsmuiri; în timp ce potențialul nuntaș se purifică în fața milei și groazei scenelor relatate de marinarul-poet (Baudelaire avea să identifice poetul cu albatrosul), neîncrederea lui este și ea suspendată în pragul nunții care se presupune a-i alunga amintirea obsedantă a morții; poezia/arta creează iluzia eternității existenței prin paradoxul celebrării contrariului acesteia. Poetul romantic pare să ilustreze în practica scriiturii una din sentințele criticului format la școala filosofiei germane, și anume "suspendarea voită a neîncrederii", care este condiția sine qua non a receptării mesajului artistic; cu toții știm că actorii și conflictele de pe scenă nu sînt reale, după cum la fel de bine știm și că balada ne prezintă fapte cu totul imaginare (a nu se uita nici proiectul descris de Wordsworth în prefața la ediția a doua a volumului scos împreună), însă cu toții știm să ne prefacem, pentru a putea ieși dintr-un timp și a trece în altul, fie și numai pe parcursul lecturii, ascultării sau vizionării operei. Cum migrează cuvintele și imaginile între cele două texte coleridgeene, cum o versiune devine alta și aceeași, cum se încheagă, se destramă și se refac perspectivele propuse și, în general, cum progresează gîndirea poetică sînt cu toatele prilejuri de încîntare intelectuală pentru cititori; dar cînd cititorii sînt și traducători - cunoscători ai celor două limbi și poeți (ascunși) ei înșiși -, atunci desfătarea se ridică la pătrat, iar imaginația (poate chiar aceea descrisă în Capitolul XIII din Biographia Literaria), oprită din zbor, supusă și fixată în versuri de engleza secolelor XVIII/XIX, vine să-și reia confruntarea cu o limbă română de peste două veacuri (și cu alte jaloane evolutive), strunită de cunoștințele, talentul și efortul unui romantic tîrziu de pe malurile Argeșului.