[...] Friedrich Nietzsche consideră râsul o compensație a faptului că omul constituie singura vietate care își conștientizează dispariția terestră și se confruntă permanent cu angoasele existenței. "Cerul a oferit oamenilor pentru a contrabalansa suferințele din viață, speranța, somnul și râsul" precizează idealistul transcendental Immanuel Kant.
Din comuniunea de idei cu partenerul zodiacal și colegul meu de banca din liceu, loan Parăscineți (plural onomastic predestinat, fiindcă și la propriu și la figurat el se dovedește un om și jumătate!), cel care a pus în practică în mod exemplar pentru întreaga noastră generație șaptezecistă înțeleptul proverb malgaș "decât sărac și bolnav mai bine bogat și sănătos", s-a configurat și al doilea volum al colecției de produse ilariante Bancaniada 2, semn că nostalgică corelație "bancara" din adolescență s-a extins și în domeniul umoristic datorită contribuției "colegilor de banc" la ocrotirea speciei râsului carpatin, aflată pe cale de dispariție, prin anihilarea hormonilor provocatori de stres, cortizolul și epinefrina. Comuniunea aparte între persoanele înzestrate cu simțul umorului devine un deziderat specific și pe acest parcurs, deși există indivizi care nu râd decât la propriile lor glume nesărate și nu reacționează la umor autentic chiar dacă li s-ar pompa în nări gaz ilariant (s-a evitat și în partea a doua a Bancaniadei grobianismul lipsit de haz și trivialitățile repulsive, categoriile cele mai lipsite de umor mai ales în absența cosmetizărilor eufemistice, ocolite încă din antichitate de Platon, Aristotel sau Pitagora care au preferat ironia subtilă în detrimentul umorului grosolan). [...] - Costin Grigoraș [din Prefață]
