Barbatul de la capătul pământului. 31 de zile pe Camino

Mă gândesc şi mă răzgândesc până când iau o decizie. Până când apare semnul. Semnul poate fi orice. Un citat, o replică, un telefon, o prietenă la care mă duc să văd ce mai face pentru că n-am mai văzut-o demult şi-mi zâmbește într-un anumit fel, chiar dacă e mai amărâtă decât mine, sau un vis în care știu exact ce simte cu adevărat cineva. Mă trezesc şi merg mai departe. Am mai pierdut pe cineva, am mai regăsit pe cineva sau am cunoscut pe cine trebuia, un om cu care rezonez. Semnul acesta e mereu ca acea săgeată galbenă de pe Camino pe care o căutam ca nu cumva să mă rătăcesc şi, de fapt, de-atunci viața mea e plină de astfel de săgeţi galbene pe care le caut ca să-mi arate drumul. Este un puzzle pe care-l rezolv din ce în ce mai rapid, cu şi mai mare încredere şi cu un abandon neînțeles de cei din jur. Asta pentru că știu că semnul e mereu acolo şi o să mi se arate la momentul potrivit. Ştiu că nu e nicio întâmplare în nimic, ci doar un semn pentru fiecare în parte.