Cu neputintele lor adesea iritante pentru mereu-mult-prea-ocupatul om modern, dornic sa nu iroseasca nici o secunda din prea-plinul placerilor vietii, batranii nostri sunt langa noi, aici si acum. Imagine vie a istoriei pe care au trait-o, intiparita adanc in palmele si ridurile lor, se vad nevoiti sa traiasca intr-o societate care a pierdut cu totul notiunea de a cere sfat batranilor, de a se impartasi din intelepciunea si experienta lor. In ciuda faptului ca suntem ai celor de ieri, ne dispretuim batranii ca fiind inutili. Pentru multi dintre puternicii clipei, batranetea este infricosatoare, nu din pricina dintilor cazuti sau din cauza ridurilor aparute, ci este infricosatoare anume prin faptul ca este un vestitor, un mesager venit din vesnicie care ne spune: E timpul! Pregateste-te!. Si cu toate acestea, dincolo de totala noastra nepregatire pentru a muri, dincolo de mitul tineretii vesnice pe care mass-media il promoveaza feroce, batranetea este un timp al devenirii, ce va sa vina peste fiecare dintre noi, asezand pe coordonate cu totul noi, adesea nebanuite, intreaga raportare la noi insine, la cei dragi, la sensuri ce se vor redefini in lumina apropierii de... marea trecere. Viitorul si trecutul sunt a filei doua fete, vede-n capat inceputul cine stie sa le-nvete; afirma Mihai Eminescu in celebra-i Glossa. Batranetea ne apare astfel absolut necesara ca timp al pocaintei, al lacrimilor, al rugaciunii si al transmiterii de experienta. O punte de continuitate intre trecut, prezent si vesnicie caci singurul lucru pe care stiinta nu-l poate face este sa lupte cu moartea si sa o invinga. Sunt incercari, dar aceste incercari sunt cu totul inutile, pentru ca moartea rade de puterea celui puternic, de mintea celui inteligent, de nobilimea nobilului, de bogatia celui bogat. Numai de Hristos nu rade moartea. El nu este un om de stiinta, El nu este un comandant, El nu este un conducator in sensul modern al acestui cuvant, care comanda ostile.
Traducere din limba rusa de Doina Scrinciuc.
