Benito Mussolini

Până în 1938, când, după Pactul de la Munchen, a apărut în ochii lumii ca salvator al păcii, singurul în stare a-l ține în frâu pe Hitler,  Mussolini a fost un personaj de prima mărime pe scena politică și în presa internațională. În ciuda faptului că, pentru a da o nouă ordine poporului italian, a călcat în picioare democrația, îl Duce le părea charismatic nu doar multor italieni, ci și unor oameni de stat liberal-democrați precum Churchill și Roosevelt și, mai înaintea lor, bolșevicului Lenin, cel care i-ar fi acuzat pe comuniștii italieni că au lăsat să le scape singurul socialist capabil să realizeze cu adevărat revoluția.  Mare interpret al artei de a poza,  Mussolini a vrut - și a reușit - să își construiască un mit. Prizonier al acestei imagini construite pentru a trece dincolo de propriul său timp și pentru a intra în marea istorie, mitul Ducelui a degenerat împreună cu charisma lui politică. Legile rasiale, insurecția antiburgheză, războiul greșit, insuficiența calităților de comandă, complexul de inferioritate în fața lui Hitler au dezvăluit, toate,  eșecul revoluției fasciste și, în plus, au subliniat și inadecvarea totalitarismului său. Astfel, atunci când vântul istoriei a început să sufle cu intensitatea unei furtuni, omul care militarizase politică a căzut ca un dictator banal în urma unei lovituri de palat pe care el o subevaluase politic.