PDF

Cartea Biblia moderna. Senzualitate si atitudine PDF

de Gavrila Emanuela

Biblia moderna. Senzualitate si atitudine, Gavrila Emanuela – copertă

Cauți Cartea Biblia moderna. Senzualitate si atitudine PDF de Gavrila Emanuela? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Biblia moderna. Senzualitate si atitudine - Gavrila Emanuela

Ce este Biblia de fapt?  În primul rând este o carte de istorie, apoi este o carte cu povești și nu în ultimul rând un regulament al epocii în care a fost scrisă. Și nu mă refer la perioada în care a trăit Hristos ci la perioada domniei lui Constantin, care a convocat Conciliul la Niceea pentru a face liniște în Imperiu, prin acest regulament. Stabilea reguli stricte după care creștinii trebuiau să trăiască și să se comporte, în așa fel încât să nu-I supere pe Marele Șef - a se citi Dumnezeu. Pentru că El are puteri nelimitate și te pedepsește aspru dacă-i încalci ordinele. Iar dacă, întâmplător și rar, vedeai pe cineva care scapă basma curată, chiar încălcând câteva reguli, ooooh, acela urma să fie pedepsit mult mai aspru decât îți poți imagina, dar tocmai pentru că depășește imaginația oricui, pedeapsa nu va fi aplicată în văzul tuturor, ci într-o altă lume, Cea de Apoi. Ți-ai pus vreodată întrebarea că "dacă nu există nimic după moarte?" Hei, eu nu fac vreo afirmație, doar te întreb așa cum mă întreb și pe mine. Dacă, totuși, nu există nimic, nici o altă lume, nici o altă viață? Nimic, nihil. N-ar fi mai bine să trăiești acum ceea ce te gândești să lași pentru lumea cealaltă sau pentru o viață viitoare? Dacă NU ți-ai mai spune că ai de curățat karme și de plătit păcate nefăcute și poți trăi așa cum ai tu chef, cum ar fi? Ar fi WOW!!! - Gavrilă Emanuela  

Cauți Biblia moderna. Senzualitate si atitudine în format PDF? Gândește-te la Gavrila Emanuela.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Gavrila Emanuela a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Gavrila Emanuela a investit-o în Biblia moderna. Senzualitate si atitudine.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Biblia moderna. Senzualitate si atitudine

Cine a scris cartea Biblia moderna. Senzualitate si atitudine?

Biblia moderna. Senzualitate si atitudine a fost scrisă de Gavrila Emanuela.

Câte pagini are Biblia moderna. Senzualitate si atitudine?

Biblia moderna. Senzualitate si atitudine are 290 de pagini.

Unde găsesc Biblia moderna. Senzualitate si atitudine în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Biblia moderna. Senzualitate si atitudine?

Compară prețurile pe pagina cărții Biblia moderna. Senzualitate si atitudine sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Gavrila Emanuela

Ai mai jos lista de cărți scrise de Gavrila Emanuela. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.