Biletul de loterie

    Bully este un băiețel de doisprezece ani care, de când i-a murit mama, e nevoit să trăiască pe stradă. N-o mai are decât pe Jack, cățelușa care îl apără și îl însoțește peste tot, ca o umbră. Într-o zi, când deschide pentru a mia oară ultima felicitare primită de la mama lui, Bully descoperă ceva înăuntru: un bilet de loterie. Și nu orice bilet, ci unul câștigător. Dar îl ia gura pe dinainte și vestea despre norocul care a dat peste el ajunge la urechile cui nu trebuie...  Din clipa în care găsește biletul, Bully mai are exact 5 zile, 5 ore și 19 minute nu doar ca să-și revendice premiul, ci și ca să-și salveze viața.  Fragment din romanul "Biletul de loterie" de Michael Byrne:    „Jack a mârâit încet, așa cum făcea când voia să-i atragă atenția lui Bully. Băiatul a ridicat privirea, regina încă zâmbea la el de pe bancnota de douăzeci de lire. Lui însă i-a pierit zâmbetul când a văzut cine se apropia și ce câine avea cu el. Bully și-a spus că nu trebuie să fugă - dacă o ștergea, era nasol mai târziu, pentru că era Janks, cu ochelarii lui de soare și cu rânjetul de șopârlă care spunea: te știu eu pe tine.  Janks jefuia cerșetori peste tot în Londra. Taxare, o numea el. Nici măcar n-avea nevoie de bani, doar că îi plăcea să facă asta, așa spunea lumea. Se zicea că venise de sus din nord și că făcuse bani din lupte de câini și crescând râse ilegale, plus din altele, așa se spunea. De obicei nu-l vedeai niciodată ziua cu vreunul dintre câini. Prea mulți polițai. Dar câteodată, când își făcea rondul, îi plăcea să riște și să se afișeze cu unul dintre pit bullii săi rasă pură.  Nesuferite animale! Existau puține râse de care Bully să nu se simtă atașat, dar singurii câini pe care îi disprețuia erau pit bullii. Nu-i plăcea nimic la ei: mersul țanțoș, felul în care căutau beleaua cu lumânarea cu capetele lor lungi, linse, lucioase, cu ochii mici ca niște mărgele negre. Și se mai zicea că aveau treaba aia - toată lumea zicea - un pocnet în maxilare ca atunci când încui o ușă, iar asta însemna că atunci când te înhățau și te mușcau nu-ți mai dădeau drumul niciodată. În complex la el văzuse cândva un pit bull american atacându-l pe băiatul care îl plimbă, și chiar dacă gașca lui îl rupsese în bătaie, tot a fost nevoie să vină Old Mac de la chioșcul de ziare ca să-i desfacă fălcile cu o rangă.  Pit bullul lui Janks se smucea într-o lesă lungă, gata să se sugrume, vrând să ajungă la ei. Jack a început să mârâie mai tare și să muște cu repeziciune în gol.  — Stai, prietene, stai, stai, stai... Prietene!  Jumătatea de sus a lui Bully se legăna și se răsucea de parcă ar fi fost un șobolan cu labele prinse într-o capcană cu clei care se luptă să se elibereze. Băiatul îi văzuse făcând asta - șobolanii adevărați își rod picioarele ca să scape pe lângă lăzile de gunoi din spatele restaurantelor.  Băiatul a reușit să se împleticească câțiva pași în față și pe urmă i-a tras una lui Jack ca să treacă în spatele lui, pentru ca Jack nu știa să bată în retragere. Era o parte din dresaj cu care Bully avea bătăi de cap. Jacky se purta frumos cu oamenii - cu majoritatea, cel puțin -, dar unii câini o făceau să-și iasă din pepeni.  — Te-ai descurcat că lumea... a zis Janks, apropiindu-se ca Bully să-i simtă cuvintele pe față.  Vorbea într-un fel caraghios, tărăgăna cuvintele și le cântă, așa că în nord. Câinele lui a dat s-o muște pe Jack, Jack s-a repezit și ea, iar Bully i-a mai tras una cu bombeul."