Biroul pentru Gradini si Iazuri

Împrumutând senzualitatea stampelor japoneze, Biroul pentru Grădini și Iazuri este romanul unei călătorii inițiatice din Epoca Heian. Didier Decoin imaginează periplul unei tinere femei care-și iubește soțul și dincolo de moarte. Între rivalități politice și ritualuri seducătoare, scriitorul surprinde atmosfera unei Japonii eterne, care se abandonează rafinamentului și simțurilor. Recompensat în 2017 cu Prix des Lecteurs de L’Express / BFMTV, romanul este tradus în peste 15 limbi.   Cu umerii răniți de încărcătura prețioasă pe care o poartă – opt crapi, dintre ultimii prinși de soțul ei, Katsuro, înainte să se înece –, Miyuki pornește fără ezitare spre capitala Heian-kyo, ca să ducă, în locul acestuia, peștii pentru iazurile imperiale. La capătul unui drum lung, plin de întâmplări violente, ajunge la palat și-l întâlnește pe temutul Nagușa Watanabe, directorul Biroului pentru Grădini și Iazuri. Dar, în loc să fie trimisă acasă cu plată pentru crapi, lui Miyuki i se cere să mai rămână la Curte, unde urmează să aibă loc takimono awase, concursul de parfumuri pentru care toată lumea se pregătește cu febrilitate. Traducere de Doru Mareș   Fragment din romanul "Biroul pentru Grădini și Iazuri" de Didier Decoin: "Însă nu de intendenți ar fi trebuit să se vaite, ci numai de Katsuro, care furniza pești de o incomparabilă longevitate, în așa fel încât Biroul pentru Grădini și Iazuri se gândise să îl ridice la rangul de Maestru al crapilor. Cum însă acest titlu nu existase niciodată (cel puțin secretarii biroului nu descoperiseră vreo urmă în vreun document oficial), Nagușa se simțise descurajat gândindu-se la numărul și la complexitatea procedurilor necesare pentru înființarea unei noi demnități. De altfel, Katsuro nu cerea nimic, mergea din templu în templu cu coșurile pline de crapi, alegea iazul cel mai liniștit, varsă peștii, supraveghea aclimatizarea acestora timp de câteva zile (lăsat pe vine, nemișcat, la malul apei, că, la Shimae, numai că aici nu avea cu el nevasta pentru a-i aduce orez și a-i acoperi umerii cu mantaua de pai când se lăsă frigul nopții), făcea recomandări privind modul de a-i hrăni și a-i prinde fără a-i speria, pentru a fi redistribuiți în alte bazine, căci, înfricoșați, crapii își puteau pierde reflexiile de piele lăcuită, de bronz șlefuit. Așadar, îndreptându-se spre casa lui Miyuki pentru a-i da vestea că s-a înecat Katsuro, țăranii se așteptau la o scenă înfiorătoare. Biata femeie urma să se agațe de ei proferând vorbe cumplite la adresa zeităților răului, care îi luaseră bărbatul, contra lui Natsume și a edililor care încurajaseră comerțul cu crapi și îl întărâtaseră pe Katsuro să prindă tot mai mulți pești, mereu mai zdraveni și mai arătoși, și, poate, în durerea sa fără de margini, Miyuki ar fi mers chiar până la a-l blestema pe însuși împăratul care cerea ca bazinele lui să colcăie de crapi, deși Maiestatea Sa nu avea timp, fără îndoială, să lenevească pe marginea vreunui iaz pentru a admira peștii, cu capătul unei mâneci de culoarea prunei înmuiată-n aur atârnând în apă."