Biruinta unei iubiri - Dinu si Nelli Pillat

Biruința unei iubiri. Dinu & Nelli Pillat, pagini de corespondență Subiectul acestui volum este iubirea atotbiruitoare dintre un bărbat și o femeie greu încercați de vremuri. Bărbatul este Dinu Pillat (1921–1975), „cap de lot“, alături de Constantin Noica, în sinistrul proces înscenat de Securitate, la sfârșitul anilor ’50, unui grup de intelectuali socotiți vinovați de „uneltire contra ordinii sociale“; iar dincolo de acest dureros episod biografic, un remarcabil romancier, critic și istoric literar. Femeia este Nelli Filipescu (1921–2005), colega de facultate la Litere și Filozofie cu Dinu Pillat și, din 1944, soția lui; împlinită profesional ca editoare, memorialistă și cercetătoare în istoria artei. După moartea lui Nelli, Monica Pillat-Șăulescu, ea însăși scriitoare, a reconstituit tulburătorul dialog epistolar al părinților săi, completându-l cu pagini de corespondență adiacente, fotografii și facsimile. Misterul acestei iubiri nu se elucidează nici în moarte, precum iubirea dintre Romeo și Julieta; nici în violență, precum iubirea manipulată perfid dintre Othello și Desdemona; nici în asumarea unei sarcini istorice mărețe, precum iubirea dintre Enea și Didona; nici în insondabilul mister al eșecului, precum iubirea dintre Marie Arnoux și Frederic Moreau. Iubirea dintre Nelli și Dinu se elucidează în misterul promisiunii «Eu voi fi cu tine» și «Iată, Eu vin curând»… Cartea iubirii lui Nelli și Dinu este, prin adâncimea ei neverosimilă, o carte despre Judecata de Apoi (cartea pierdută a lui Dinu Pillat se numea Așteptând ceasul de apoi), o carte despre ce rămâne din noi după ce moartea ori răutatea oamenilor ne-a smuls dintre vii. - H.-R. Patapievici Pe copertă: fotografia de nuntă a lui Dinu și Nelli Pillat, 6 decembrie 1944; până de păun – simbol al nemuririi – a fost fotografiată de Cătălin Cioabă. Cuvânt înainte de H.R. Patapievici Ediție îngrijită de Monica Pillat Fragment din cartea "Biruința unei iubiri", de Dinu și Nelli Pillat "Nelli, dragostea mea de totdeauna, Am primit astăzi, după sfârșitul cursului de germană, scrisoarea ta. Am citit-o o dată, de două ori, de trei ori... Pe urmă lacrimile m-au împiedicat să mai deslușesc înțelesul cuvintelor. Pe marginea patului meu, îl știi și tu, am plâns o clipă sau poate un ceas așa cum niciodată - niciodată n-am mai plâns până acum, înconjurat deodată de un gol imens, de o singurătate imensă, de o liniște imensă. Murise parcă totul în lume, defmitiv, iremediabil, într-o atmosferă care gâtuia până și sunetul de deznădejde al vocii. Da, o clipă sau poate un ceas ... Dar pe urmă fruntea înaltă, privirea, sufletul s-au ridicat încet din ceața grea. S-au ridicat cu ultima energie a tinereții lor, care mai crede, mai trebuie să creadă, pentru ca viața să nu fie ceva steril și fără rost. S-au ridicat, gata să accepte orice luptă - cu prețul oricărei umilințe în fața ta și în față alor tăi - pentru a nu te pierde. Nu, Nelli, n-ai dreptate în nici unul din cuvintele scrisorii tale ! În nici unul din acele cuvinte cu germeni de moarte în ele! Suntem făcuți unul pentru altul, numai unul pentru altul. O știi și o simți și tu. Trebuie să știi și să o simți dacă m-ai iubit și mă iubești cu adevărat. Viața mea se poate împlini numai cu viața ta și viața ta se va putea împlini numai cu viața mea. Este atât de simplu și de firesc, încât nici nu înțeleg cum ai putut să uiți pentru o clipă. Chiar pentru o clipă. Nu primesc nici sfatul de a te uita și nici ultimul tău sărut. Între noi doi, un sfârșit nu va putea aduce nici măcar moartea cea adevărată, fiindcă dincolo de viața de aci ne așteaptă altă viață. Da, totdeauna noi doi, numai noi doi. "