Biserica irezistibil de influenta

    O cetate așezată pe un munte, în văzul tuturor. O candelă aprinsă care luminează cea mai întunecată încăpere.      Isus a descris Biserica și influența acesteia asupra lumii cu ajutorul unor metafore revelatoare. Într-adevăr, Biserica primară plină de Duhul Sfânt a dovedit o putere și o profunzime spirituale care au transformat cultura. Nu permiteți bisericii dumneavoastră să fie mai prejos! Folosind metafora podului pentru „influența irezistibilă” – sau i2, cum a numit-o –, Robert Lewis demonstrează cum poate să devină biserica o verigă puternică și foarte solicitată între cer și pământ în comunitatea dumneavoastră.      În această carte antrenantă și stimulativă, Lewis relatează întâmplări și împărtășește experiențe și lecții din partea Fellowship Bible Church cu scopul de a arăta:      - ce presupune reconectarea bisericii la comunitate;     - moduri practice de construire a „podurilor incarnaționale”;     - relatări adevărate despre i2 în acțiune;     - cum să extindem efortul i2 prin noi parteneriate și inițiative;     - exigențele unei biserici din secolul al XXI-lea.             Fragment:         “Mary Ann Turner: găsirea unei lucrări proprii      La început, Mary Ann avea senzația că nu-și găsește locul nicăieri. Soțul ei, John, dorea să facă parte dintr-un grup Common Cause pentru organizația „Habitat for Humanity", o lucrare care îi implică pe laici în construirea de case pentru familiile defavorizate. Însă ea nu se pricepea nici măcar să bată un cui. Cu ce-ar putea fi de folos? Și, sincer vorbind, nici nu prea o entuziasmă ideea de a se duce în zona centrală a orașului Little Rock, unde se construiau majoritatea caselor prin proiectul Habitat. Știa cum arată cartierele acelea. Era ca și cum te-ai duce direct în gura lupului.     Însă i-a rămas în minte o vorbă a unuia dintre păstorii noștri: „Dacă vrei să fii acolo unde este Dumnezeu, trebuie să-ți iei ochii de la cele ce te înconjoară." Și așa a și făcut. Mary Ann a început să se întâlnească și să interacționeze cu persoanele care locuiau în casele Habitat, discutând cu ei despre rețete de mâncare, bebeluși și starea vremii. Nu după mult timp, a început să își ia și copiii cu ea.     John și soția lui au observat în scurtă vreme că unele dintre familiile ajutate de proiectul Habitat își lăsau casele să se deterioreze treptat, la scurtă vreme după ce se mutau în ele. Până atunci ei locuiseră mereu că chiriași și nu înțelegeau pe deplin responsabilitatea de a avea o locuință ca proprietate personală. Nu știau pe cine să sune dacă aveau o problemă, nici cum să facă diverse reparații.     Împreună cu un alt cuplu, John și Mary Ann au luat hotărârea de a pune bazele propriului lor grup Habitat Common Cause, având o țintă diferită: aceea de a ajuta familiile să își păstreze în stare bună casele, odată construite.”