Carte

Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I

de -

Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I, - – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I – -

Cartea cuprinde diverse cuvântări și studii referitoare la felul cum a contribuit Biserica la împlinirea idealului național al Mării Uniri. Textele care compun cele două volume sunt culese atât din perioada actuală cât și de la începutul secolului al douăzecilea, atunci când s-a realizat Marea Unire. Autorii lor sunt ierarhi, clerici, teologi și istorici. Mesajul „Biruința prin jertfă. Demnitate prin unire. Slujitori ai Bisericii pe front și la Unirea din 1918” rostit de Părintele Patriarh Daniel în cadrul sesiunii solemne care a avut loc la Academia Română în 28 noiembrie 2016 reprezintă Cuvântul înainte al cărții. „Biserica, prin rugăciune, cuvânt și faptă, cultivă darul sfânt al unității și demnității naționale, deoarece adevărata libertate nu se află nici în dezbinare, nici în indiferența egoistă, ci ea se află în starea de comuniune și cooperare pentru săvârșirea binelui comun”, a subliniat Preafericirea Sa în mesajul amintit. În Anexe, volumele prezintă și câteva fotografii vechi reprezentative pentru evenimentul Marii Uniri din 1 Decembrie 1918.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I

Cine a scris cartea Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I?

Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I a fost scrisă de -.

În ce an a apărut Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I?

Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I?

Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I are 336 de pagini.

La ce editură a apărut Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I?

Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I a fost publicată la editura BASILICA.

Care este cel mai mic preț pentru Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I?

Cel mai mic preț găsit acum este 33.57 lei.

Există Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I în format PDF?

Poți verifica Biserica Ortodoxa Romana si Marea Unire I în format PDF.