Bizant, o lume pierduta

Un mileniu de imperiu și răscrucea dintre Răsărit și Apus, dintre clasic și modern, o civilizație a contrastelor, a creștinismului ortodox și a păgânismului, a învățăturii clasice elene, a puterii române și a fundalului islamic. Dacă există cu adevărat o moștenire, este lecția despre puterea unei societăți de a folosi fiecare invazie pentru avantajul său, punând populațiile năvălitoare să se lupte între ele sau acceptându-le între granițele sale, integrându-le în propriul sistem religios și cultural. Jonathan Harris revizitează istoria Bizanțului dintr-o perspectivă nouă și poate nu întâmplător extrem de actuală. Imperiul din răsăritul Europei a fost excepțional de longeviv. Care să fie explicația, se întreabă istoricul englez. Peste Constantinopol au venit valuri de populații, de multe ori puternice și agresive, cu armate capabile să distrugă orice opoziție. Și se pare că soluția salvatoare a fost de cele mai multe ori abila transformare a dușmanilor în aliați și apoi integrarea lor în imperiu. Jonathan Harris este profesor de istorie a Bizanțului la University of London. Carte recomandată de Radu Paraschivescu și Simona Antonescu în cadrul proiectului Libris, " Oameni și cărți ". Fragment din lucrarea "Bizanț, o lume pierdută" de Jonathan Harris "O LUME TRANSFORMATĂ „Niciunul dintre cei care s-au devotat fără rezerve trebu-rilor statului lor și au avut încredere în poporul lor nu a sffirșit-o vreodată bine." PAUSANIAS (CCA. 160 D. HR.) În ciuda temerilor avute de contemporani, la o sută de ani după înfrângerea flotei imperiale de către arabi, la Phoinix, Bizanțul nu-și încetase existența — deși era acum o lume foarte diferită de aceea a lui Constantin și Iustinian. Se micșorase drastic. Nu numai că pierduse provinciile răsăritene, Siria, Palestina și Egiptul, dar în 697 arabii cotropiseră exarhatul Cartaginei, punând capăt unei dominații bizantine începute odată cu recucerirea lui Belizărie din 534. Cel mai întins bloc de teritoriu bizantin rămas se găsea în Asia Mică, între Bosfor și Munții Taurus. Insula Creta se află încă sub guvernare bizantină, în schimb Ciprul era un teritoriu sub administrare comună: potrivit unui tratat din 686, bizantinii și arabii căzuseră de acord să-și împartă veniturile din impozite. În Balcani, bizantinii păstraseră doar câteva enclave bine aparate, printre care orașele fortificate Tesalonic, Atena, Patras și Monemvasia, situate pe sau în apropierea litoralului, unde puteau fi aprovizionate sau susținute cu trupe folosind transportul maritim. Tot restul fusese ocupat de slavi. Imperiul pier-duse teren și în Italia, unde, după ce longobarzii cuceriseră în sfârșit Ravenna, în 751, punând punct existenței exarha-tului, dominația bizantină s-a limitat la regiunile din sud-est, Apulia și Calabria, și la insula Sicilia. După pierderea unei proporții atât de mari a teritoriilor apusene, nu este surprinzător că latina nu mai era deloc folosită la curte și în admi-nistrație și că limba greacă a rămas singură oficială. "