Blestemul talharului mustacios

Povestea începe într-un colț de lume: un tîlhar la drumul mare, un Robin Hood român care împarte nevoiașilor o bună parte din ce jefuiește, dă năvală în prăvălioara unui bărbier, unde cere lama cea mai ascuțită, cu care să reteze destine și căpățîni de boieri pricopsiți. Gheorghe Marinescu, boiernas de țară pe care bărbierul tocmai se pregătea să îl ferchezuiască, pricepe iute cum stau lucrurile și, viclean, promite tîlharului ceva mult mai folositor, niște pistoale. Leagă prietenie de nevoie și în mintea lui coace un plan malefic: să îl trădeze și să pună mîna pe cuferele pline de comori ținute ascunse de „haiducul” nostru. Lucrurile se petrec întocmai cum au fost puse la cale, numai că, în ghearele morții, tîlharul îl blestemă pe Gheorghe Marinescu dimpreună cu toți moștenitorii lui, pînă în anul 2000. Și astfel începe odiseea urmașilor lui Gheorghe Marinescu, personaje rătăcind pe drumul vieții, spumos, suav, caraghios și amar. „Blestemul tîlharului mustăcios e un mic roman în care acțiunea înaintează vesel și temerar, amestecînd picarescul și realismul cel mai crud. Irina Teodorescu, scriitoare de origine română, dar care mînuiește cu mare ușurință toate registrele limbii franceze, ne face să trecem, aproape pe nesimțite, printr-un secol de istorie a Europei de Est.” – Le Figaro litteraire „Cu umor și fantezie, Irina Teodorescu ne poartă prin istoria – cîteodată de un haz nebun – a moștenirii familiei Marinescu. Povestea capătă însă și accente grave în momentele în care, printre rînduri, se întrevăd evenimentele tragice ale secolului.” – La Quinzaine litteraire „Blestemul tîlharului mustăcios, avînd în prim-plan destinul complicat al clanului Marinescu, nu este un roman de familie tradițional, ci o dispută aprigă între generații, cu accente jucăușe, nebunești, cu mult comic al situațiilor, cu personaje tipice – aproape în manieră Commedia dell’arte – și cu un limbaj cu totul original.” – Spiegel Online Premiul Andre Dubreuil pentru roman de debut Fragment din roman: "Povestea începe la bărbier: dimineața, Gheorghe Marinescu intră în prăvălioara pentru o ferchezuire a părții de jos a fetei. Prinde bărbierul o pânză în jurul gâtului tânărului și se pregătește să-l dea cu spumă, când ușa se izbește de perete și intră nădușit tâlharul cu ditai mustață. Îl înșfacă pe bărbier, îl zgâlțâie o dată-de două ori și-i cere lama cea mai ascuțită - și iute, că-i grăbit. În timpul primei lor întâlniri, lui Gheorghe bărbatul mustăcios îi pare peste măsură de scârnav, însă cum stătea el cu capul aplecat pe spate și cu gâtul întins spre bărbier, poziția sa delicată îl îmboldește să se poarte așezat; își ascunde cu dibăcie dezgustul și leagă prietenie. Pricepând de ce are nevoie tâlharul, îi propune ceva cu mult mai bun decât o lamă bine ascuțită: are el printre lucrurile părintelui sau două pistoale, nu-s tocmai cel mai reușit model și nici cel mai precis, totuși sunt două pistoale, unde mai pui că-s încărcate. Îi spune că i le poate aduce într-un ceas. Bărbatul cu ditai mustață se uită atent la chipul tânăr al lui Gheorghe și se hotărăște să-i arate încredere, îi numa' un boiernaș dornic să se îmbogățească, o să aibă mai încolo ac de cojocul lui. Strânge așadar mâna cu unghii îngrijite pe care i-o întinde Gheorghe, îi spune c-o să se-ntâlnească la cârciuma din sat după câteva ceasuri și iese cu lama bărbierului. Între timp, tâlharul, ca un vajnic haiduc, taie niscai beregate de prin ținut, mai pricopsite decât a tânărului Gheorghe Marinescu, și împarte săracilor cuferele doldora de aur pe care le culesese. Mult după căderea nopții, când Gheorghe dă semne că-și pierde nădejdea, mustăciosul se întoarce în sfârșit la cârciumă, și asta în ciuda afișelor de căutare lipite ici-colo pe gardurile din sat. Gheorghe și pistoalele răspund „prezent". În schimbul a vreo zece galbeni, bărbatul își primește marfa și-apoi, covârșit de o greutate ieșită din comun, își dă mâhnirea în vileag: zi și noapte e urmărit de stăpânire, a obosit și-i singur cuc, vrea și el alinare cum n-a avut parte până-acum, ar da orice să mâie o noapte într-un pat bun. Gheorghe se scărpină la ceafă, își freacă fruntea nițeluș și îi propune o rezolvare pentru marțea următoare, când părintele sau are să plece într-o călătorie și o să-i lase casa numai lui. Până atunci, omul cu ditai mustață trebuie să se țină tare. Dacă-i pe-așa, alte căpățâni pricopsite sunt despărțite de trup și moșieri rotofei prind a se deștepta în crucea nopții cu țeava unuia dintre pistoalele de la Marinescu în gură. "