Bohemian Rhapsody. Adevarata biografie a lui Freddie Mercury

Aceasta este biografia uneia dintre cele mai faimoase și iubite stele din istoria muzicii moderne: Freddie Mercury, scrisă de o jurnalistă de muzică rock premiată și apropiată de formația Queen.   Cu o cercetare meticuloasă, empatică și fără alunecări spre senzațional, cartea se bazează pe mărturiile celor mai apropiați oameni din viața starului rock, din copilărie și până la moarte, cu accent pe perioada anilor 1980, când formația începuse să se destrame, înainte de spectacolul de la Live Aid care i-a repus pe picioare. Pentru a înțelege omul din spatele legendei, Lesley-Ann Jones a călătorit de la Londra în Zanzibar și India. Plină de interviuri exclusive, Bohemian Rhapsody este un portret adus la zi al unui om legendar, la aproape treizeci de ani de la moartea lui Freddie.   Nimeni nu a surprins mai bine decât Lesley-Ann Jones dualitatea magică și fermecătoare a lui Freddie Mercury. - The Times Ma schimb când urc pe scenă. Mă transform în "interpretul desăvârșit". O spun pentru că așa trebuie să fiu. Nu pot fi pe locul doi, mai bine renunț. Știu că trebuie să merg țanțoș. Știu că trebuie să țin stativul microfonului într-un anumit fel. Și-mi place la nebunie. La fel cum mi-a plăcut să-l văd pe Jimi Hendrix aducându-și fanii în extaz. Știa ce face, iar fanii se lăsau cuceriți. Însă era un tip destul de timid în afara scenei. Poate a suferit încercând să se ridice la înălțimea așteptărilor, să fie rebelul care nu era departe de lumina reflectoarelor.  Pentru mine acolo sus e o experiență extracorporală. Parcă mă uit în jos la mine și mă gândesc: "Bagă-mi-aș, ce tare!" Apoi îmi dau seama că sunt eu, hai să mă apuc de treabă! Fragment din cartea "Bohemian Rhapsody. Adevărata biografie a lui Freddie Mercury" de Lesley Ann Jones "Decizia referitoare la piese nu a fost un lucru extraordinar, recunoaște Spike Edney. Eram împreună și discutăm ce să interpretăm și apoi ne-am hotărât să cântăm un potpuriu cu cele mai cunoscute piese. Nu-i mare brânză dacă ai mai multe cântece și nu te poți decide, atunci e limpede că așa trebuie să procedezi. Totul a fost normal fără a pune la socoteală și sincronizarea, desigur. Fiecare membru al trupei e un perfecționist de coșmar... ceea ce e un lucru excelent. ln ziua aia s-au dovedit a fi uimitori. Formația Queen a repetat din greu la Teatrul Shaw de pe Euston Road din Londra timp de o săptămână, pe când alții pur și simplu s-au dus pe scenă și au cântat, își amintește Peter „Phoebe" Freestone, asistentul personal al lui Freddie. De asta au fost cei mai buni atunci. Îmi amintesc cât s-a mirat Freddie când a început să cânte Radio Ga Gă și a văzut mii de mâini în aer. Era uluit, nu mai văzuse așa ceva până atunci. Interpretaseră piesa doar noaptea. Însă Spike Edney își amintește altceva, insistând că Freddie era într-o dispoziție de „da tot ce poți" și că el și trupa au considerat concertul o oportunitate fenomenală. Din ce am văzut tind să fiu de acord cu el. Era momentul suprem al trupei pentru care își construiseră cariera.  În spatele scenei era un haos organizat, își amintește Spike. În culise toată lumea era teribil de fermecătoare și deschisă. Nimeni nu era răutăcios și nu încerca să-l depășească pe celălalt. Până la recitalul Queen atmosferă fusese cam ca la un picnic drăguț de vară. Ceea ce nu înseamnă că trupa s-a purtat perfid sau calculat, ei pur și simplu își făceau treaba ca de obicei și se așteptau ca și restul să facă la fel. Am fost șocat să aud alți artiști cântându-și ultimul single: acolo pe stadion nu era publicul tău! Queen nu a procedat așa. Au făcut ce le-a cerut Bob. «Cea mai tare prestație rock din toate timpurile», cum se spune acum. Ce înseamnă asta de fapt? O trupă aflată în cea mai bună formă care știa ce face și care i-a lăsat pe toți cu gura căscată. Nimeni nu era pregătit... cu excepția celor de la Queen, își amintește Pete Smith, coordonatorul global de evenimente al concertului și autor al Live Aid. Am văzut recitalul pe monitoarele din culise. Cei de la BBC instălaseră ecrane în zona artiștilor. Cum Harvery comandase atâtea ceasuri de perete, toată lumea știa cu ajutorul televizoarelor care era stadiul concertului. Queen nu a ținut cont de reguli și le-a rescris în fix douăzeci de minute. Efectul a fost palpabil. Live Aid mergea acum cu motoarele turate la maximum."