Urzelile politice care l-au împins pe tatăl ei la Vatican au trimis-o pe Lucrezia Borgia într-un labirint periculos de patimi și ambiții, la una dintre cele mai grandioase Curți din Italia. Privit prin ochii ei, Cezare Borgia, diabolicul său frate, este unul dintre personajele care se dezvăluie în altă lumină decât cea consemnată public. Violante se întâmpla să devină doamna de onoare a frumoasei Lucrezia, dar și păzitoarea unor secrete primejdioase și eroina unui povesti de dragoste periculoase. Totul, pe fundalul unei istorii spectaculoase din Renaștere. Spectacolul rivalității și al răzbunării dintre casele Borgia și Ferrara, într-o poveste sclipitoare despre una dintre cele mai importante familii din Italia renascentistă. - Publishers Weekly Sarah Bowler realizează o cronică închipuită, plină de culoare, a vieții din Italia renascentistă. Autoarea îmbină măiestrit fapte consemnate de istoria oficială a familiei Borgia cu zvonuri și ipoteze lansate de apropiații acesteia, detalii pe care nu le găsim în cărțile de istorie. - Luxury Reading Fragment din roman: "Donna Lucrezia stătea în capul mesei, cu Giulia Farnese la dreapta și Angela la stânga. Eu eram lângă Angela, deși onoarea de a sta la doar un loc distanță de donna Lucrezia nu mai avea niciun sens pentru mine acum și îmi doream să mă fi așezat cât mai departe cu putință de masă înaltă, cu prietenele de la Santa Clara, unde nimeni să nu mă poată vedea. Nimeni nu mânca până ce noi, cei de la masă înaltă, nu luam prima înghițitură din fiecare fel. Erau acolo raci, vița cu sos de smântână și purcel de lapte umplut cu smochine. În mod repetat încercam să mă conving că nu mai e păcat să mănânc din toate aceste feluri, dar trupul și mintea mea parcă erau despărțite; mintea îmi poruncea să mănânc, dar gâtlejul mi se strângea, împiedicând mâncarea să treacă. Cu ajutorul unor sorbituri mari de vin, am reușit să-mi împing pe gât câțiva dumicați, dar, privind de-a lungul întregii săli, până unde erau Battista și Isotta, am început să văd totul dublu și mi-am dat seama că probabil sunt beată. Mi l-am amintit pe Simeon enumerând vederea dublă ca unul din simptome. Tânjeam după apă, dar nu îndrăzneam să cer. Pajii în livrele, care stăteau în spatele fiecăreia dintre noi, erau rigizi și solemni că efigiile de pe morminte; nu credeam că vor binevoi să mă asculte, chiar dacă mi-aș fi făcut curaj să vorbesc. Așa că am băut și mai mult vin și, când toate cărnurile au fost luate de pe mese și înlocuite de boluri cu fructe și preparate din brânză de vaci îndulcită, m-am trezit brusc flamandă. Farfuria mea era plină-ochi de coji de rodii și sâmburi de la piersicile din compot și baltea de sirop, când donna Lucrezia a anunțat bătând din palme că trebuie să ne mutăm într-o sală mai mare de la parter, unde ne așteaptă muzicanții. Am încercat să mă ridic, dar am simțit că sunt din nou pe mare, pe timp de furtună, iar puntea se rostogolește și-mi alunecă de sub picioare. Un fel de apă dulce mi-a umplut gura și nasul cu dulceața ei lipicioasă. Cu siguranță că eram pe punctul de a vărsa; m-am împiedicat de o bancă împingându-l din calea mea pe unul dintre micuții paji ceremonioși și am fugit din salon, lăsând în urmă strigătele Angelei - Donată? Te simți bine? -, care mi-au crestat auzul prin bâzâitul din urechi. "
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Borgia, pacatele familiei?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Borgia, pacatele familiei și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.