Bre, don doctor. Poveștile unui medic de țară în anii 85-90

E greu să descrii un drum într-o lume albă. Albă, nemișcată, înghețată, netedă. Drumul acela lega, fără să știu atunci, două fragmente de viață: cel în care se terminau studiile și cel în care începea practica. Mergeam prin sat mai mult intuitiv, sperând să întâlnesc pe cineva care să-mi spună unde este dispensarul. Și am întâlnit. A apărut din ceață aproape fără zgomot. - Bre, e la marnea satului. Atât. Nici dreapta, nici stânga, nici înainte, nici înapoi. A dispărut la fel de repede cum apăruse. Iar eu am rămas învârtindu-mă prin sat în căutarea „marnei”. După câteva minute am văzut o tablă ruginită atârnată pe o casă: DISPENSAR REGIUNEA... Nu mai existau regiuni. De mult. Dar satul exista.