Bube amare e un text manifest, un act de rezistență și un demers cu care orice persoană tânără care s-a născut în România în ultimii 40 de ani poate empatiza, în măsura în care a fost locuită de sentimentul neputinței și al confuziei în ceea ce privește viitorul și compromisurile pe care trebuie să le faci pentru a putea supraviețui. Asistăm la înscenarea unui proces pentru care acuzatul nu știe de ce anume este, de fapt, acuzat și, prin urmare, nu poate să se apere. Incertitudinea, incapacitatea de a lua decizii, proiecția insuccesului, vinovăția de a fi făcut un compromis și mai ales nesiguranța dacă acest compromis a fost atât de mare încât să fi modificat fundamental însăși esența identității naratorului, toate acestea atacă, în mod constant și cu foarte mare forță de erodare, un eu măcinat de întrebări despre cum să se raporteze la lume, la viitor, la realitate și la propriile valori. (Vera Ion) Fragment din volum: „E pentru prima dată când scriu fără să folosesc confortul înșelător, dar debilitant al progresului informatic. Îmi găsesc greu ideile prin mărăcinișul encefalic și orbecai ca un scafandru începător pe fundul înnegurat al mării, în afara dreptunghiului aglomerat de pixeli al laptopului. E pentru prima dată, după multă vreme, când îmi iau inima în dinți și scriu fără să fiu praf. N-am mai consumat niciun drog de aproape o săptămână și mă simt mai bine decât un muribund într-un salon de arși, dar mai rău decât după o ședință de chimioterapie. În schimb mi-e foame și simptomul persistă deja de trei zile, iar privarea îndelungată de alimente îmi provoacă o dulce confuzie, moleșeală șireată cu tenta de leșin, gol în stomac condimentat cu slăbiciune, suita ușor ilogică de neputință, nepăsare și entuziasm asemănătoare alunecărilor emoționale de tip narcotic. E pentru prima oară când mă las la voia supremului Divin în ceea ce privește nutriția și la cheremul Sfântului Anton în ceea ce privește extincția. E prima dată când sunt mai mult sărac decât boem. N-am fost niciodată bogat și nu-mi sunt străine nici nodul în gât din fața vitrinelor cu dulciuri, nici junghiul din coșul pieptului provocat de un bilet de tramvai, nici penuria absurdă de salivă lângă o halbă de bere, nici iritarea profuză lăsată de gustul alterat al unui muc de țigară găsit pe un trotuar murdar. E pentru prima dată când constat că sunt un scriitor ratat, dar un artist desăvârșit, a cărui biografie este șlefuită de parcursul abisal al propriilor greșeli și de pila abrazivă a umilinței perpetue. Aș putea să devin cel mai celebru anonim căci îndeplinesc cu vârf și îndesat condiția unei vieți înmuiate în pelin, delicatesă spirituală pentru un public înfometat de mizeria celorlalți. Din păcate însă, de această dată, biografia nu s-a așezat pe persoana potrivită. Pentru prima oară îmi fac griji — ceea ce înseamnă că sunt treaz de prea multă vreme."
