Cartea Bucuresti. Praf si sange PDF

     Fascinată de România, Malgorzată Rejmer a realizat „o suită de reportaje sau un mare reportaj” despre București și despre istoria recentă și societatea românească. Împletind trei planuri temporale – România contemporană, cea a epocii comuniste și cea interbelică –, volumul descrie un prezent aspru și un trecut dramatic, reamintindu-ne lucruri pe care nu avem voie să le uităm – reeducarea prin tortură, sistemul totalitar, interzicerea avorturilor și tragediile care au urmat de aici. De la prigoana comunistă la ascensiunea lui Ceaușescu, de la Casa Poporului, perioada decreteilor sau colectivizare la corupție, cîini vagabonzi ori cartiere ca Militari sau Ghencea, toate își găsesc un loc în această carte, ce are prospețimea și obiectivitatea perspectivei unui străin.      „O invidiez pe autoare pentru legătura ei cu Bucureștiul. În numele nostru, ea s-a apropiat de locuitorii acestuia, de exemplu de oameni care consumă batoane de ciocolată cărora le face reclamă un «Ceaușescu dulce» și visează că el se va întoarce într-o zi. Pentru Margo Rejmer, Bucureștiul este «un pic elegant, puțin amuzant, pe la margini semănînd cu un ulcer, dar în centru bine pomădat». Mie cel ulcerat îmi place cel mai mult. Margo Rejmer era pînă acum o tînără scriitoare cu talent; se dovedește însă că este un reporter și un eseist cu și mai mult talent.” (Mariusz Szczygiel)     „Margo Rejmer ne-a învățat foarte bine pe noi, românii. Cu ochi de excelent reporter, cu talent de scriitoare și cu o căldură umană rară, în București. Praf și sînge descrie o lume românească așa cum noi nu știm s-o vedem. E rîndul nostru să învățăm de la ea să ne cunoaștem mai bine, citind această carte vie și pasionantă.” (Mircea Vasilescu)            Fragment:       “Iar Bucureștiul - capitală a cosmopolitismului românesc? Poate că este totuși franțuzesc, de vreme ce a fost construit de arhitecți parizieni, poate e totuși nemțesc, pentru că se distrează în berării și cârciumi, sau poate totuși american, dacă tot copiază bulevarde din New York? Cum este orașul care se schimbă și se transformă neîncetat, care este o efemeridă scânteietoare, un oraș unde nu există clădire care să aibă mai mult de două sute de ani și care să nu poată fi măturată în orice clipă de un cutremur? Un oraș în care totul se petrece în grabă și dispare brusc? Un oraș în care lumea bună se întâlnește cu sărăcia, în care din noroi se înălță palate? În care realitatea se subțiază și se întărește, subțire ca un placaj în fereastră, masivă ca monumentele unei națiuni tinere.     Cum sunt? întreabă România.     În același timp, se teme teribil și terorizează cu cruzime, că este periferică și pastorală, că e împrumutată și că s-ar putea să nu mai fie deloc. Că o să vină un ungur, un rus sau un bulgăr și iar o s-o împartă. Un evreu o s-o prade, o să ia puținul agonisit cu truda. În adâncul fricii încolțește furia, slăbiciunea își pune penele mândriei. În anii '20, România încă își cântă cântecul de slavă cu un glas puternic, ca de bas. Apoi, răgușită de turbare și ura față de străini, nu va mai face decât să urle.”