Bufnita care se temea de intuneric

Buf, un pui de bufniță de hambar, e asemenea oricărui alt pui de bufniță, mai puțin într-o privință: îi este tare frică de întuneric. „Întunericul e urat”, spune el, și refuza să meargă la vânătoare cu părinții săi. După ce l-a ascultat răbdătoare, mamă-bufnița îl sfătuiește să iasă din cuib și să afle mai întâi ce înseamnă întunericul și dacă este cu adevărat urât. Buf se prăvălește din copac (deocamdată mai are de lucrat la partea cu zborul și aterizările) și începe să întrebe pe toată lumea „Cum este întunericul?”. Se întâlnește cu un băiat ce aștepta nerăbdător căderea întunericului ca să înceapă un foc de artificii, o doamnă în vârstă, un cercetaș plecat în tabără, o fetiță care-i povestește despre Moș Crăciun și cum vine el noaptea să aducă cadouri, un bărbat cu un telescop ce-i arătă cât de frumos e cerul nopții și o pisică (neagră, evident!) care-l ia ca tovarăș în plimbările sale nocturne. Buf descoperă astfel că întunericul poate fi în multe alte feluri și că trebuie mai întâi să cunoști un lucru și abia apoi să hotărăști dacă e urât sau nu. Pline de umor și învățăminte cărțile cu animale ale lui Jill Tomlinson sunt apreciate în lumea întreagă de decenii întregi, de copii care vor să se cuibărească într-o poveste bună. Lectura recomandată copiilor cu vârsta peste 7 ani. Fragment din cartea pentru copii „Bufnița care se temea de întuneric” de Jill Tomlinson "- Eu nu vreau să dorm, zise Buf. Eu vreau să fiu pasăre de zi.  - Ei bine, eu sunt pasăre de noapte, îi zise mama. Iar dacă eu și tati nu dormim azi, diseară n-o să mai ai ce să mănânci. Asta nu i-ar fi convenit deloc lui Buf, așa că se înfoie cât putea el de mult și se așeză într-o poziție comodă, încercând să adoarmă. Și chiar dormi până pe la prânz, apoi se trezi plin de energie - sau poate de șoarece - și nu mai reuși cu nici un chip să adoarmă la loc. Începu să țopăie încolo și încoace pe ramura din fața scorburii în care bieții săi părinți încercau să se odihnească. Exersa statul într-un picior, apoi decolarea și aterizarea și alte lucruri pe care un pui de bufniță trebuie să învețe să le facă. Apoi se gândi că ar fi o idee bună să-și încerce vocea. Ar fi vrut să facă un zgomot puternic, așa cum făceau bufnițele mari.  - Hiii... scrâșni el. Hiii... Făcea ca o pisică pe care ai călcat-o din greșeală pe coadă. Dar Buf era foarte încântat de rezultat. Însă nu și doamna Hambar. Deschise pe jumătate un ochi tulbure. Buf, dragule, zise ea. Nu vrei să te duci pe jos și să mai afli câte ceva despre întuneric?"